Ilie Năstase, condamnat definitiv în dosarul în care a încercat să fugă de Poliție după ce a fost prins băut la volan

Alexandru Ioanid 09.07.2019, 17:37
Ilie Năstase, condamnat definitiv în dosarul în care a încercat să fugă de Poliție după ce a fost prins băut la volan

Ilie Năstase, fostul tenismen, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București. E vorba de dosarul în care a fost judecat pentru că s-a urcat băut la volan, a fugit de Poliție și a refuzat să sufle în aparatul etilotest.

Ilia Năstase a fost condamnat definitiv în dosarul deschis pe numele său în 2018, după ce a avut un schimb de replici agresiv cu polițiștii. Curtea de Apel București l-a condamnat la 9 luni și 10 zile de închisoare cu amânare.

Perioada de supraveghere este de doi ani. Pedeapsa la închisoare cu amânare înseamnă că Ilie Năstase nu a scăpat definitiv de pușcărie. Pe perioada supravegherii, el trebuie să respecte anumite reguli și să nu încalce legea.

Ilie Năstase, condamnat la închisoare cu amânare

După condamnarea din primă instanță, Ilie Năstase a făcut apel, dar judecătorii l-au respins. Fostul tenismen invoca faptul că regretă faptele și că până la vârsta de 35 de ani nu a consumat alcool.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul – inculpat NĂSTASE ILIE şi de apelantul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.145/27.02.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Dosarul în care a fost condamnat Ilie Năstase datează din 2018. Atunci, fostul tenismen a avut un schimb de replici cu polițiștii. A refuzat să sufle în aparatul etilotest, a fugit de Poliție și a avut un schimb de replici agresiv cu polițiștii.

Oamenii legii s-au văzut nevoiți să-l încătușeze și să-l ducă forțat la sediul IML, pentru a i se recolta probe biologice. Ilie Năstase s-a ales cu dosar penal pentru refuz de prelevare a mostrelor biologice, a fost amendat cu 1.000 de lei şi a fost lăsat să plece acasă. După câteva ore, însă, a fost surprins din nou în timp ce încălca legea.

De data aceasta, era pe scuter și a depășit linia continuă pe șoseaua Ștefan cel Mare din București. A mai primit încă o amendă de 1.305 lei și șase puncte de penalizare.

Urmăriți Impact.ro și pe