EXCLUSIV

Ileana Stana Ionescu și-a îmbrățișat, după trei ani de dor, fiul din America. Soțul actriței ne-a descris emoționanta scenă a revederii: „Ea a fost topită de fericire, iar eu am fost zob”. Exclusiv

Simona Ecovoiu 09.12.2022, 07:28

Inegalabila Ileana Stana Ionescu (86 de ani) a renunțat la lumina reflectoarelor, la scenă, la lumea mondenă, și foarte rar iese din vila din Pipera, unde este răsfățată de soțul ei, Andrei Ionescu (94 de ani). Actorul ne-a descris, cu lux de amănunte, în exclusivitate pentru Impact.ro, recenta scenă a revederii cu unicul lor fiu, stabilit în America.

”Ce să vă zic, câtă bucurie pe noi!”

Ileana Stana Ionescu și soțul ei, Andrei Ionescu, s-au bucurat recent de vizita-surpriză a unicului lor fiu, Andrei Manuel, stabilit în America, și pe care nu l-au mai îmbrățișat de trei ani.

Actorul Andrei Ionescu ne-a povestit despre emoțiile trăite în acele momente, când l-au văzut pe chipeșul lor băiat intrând pe ușă: ”A fost fiul nostru în țară, a stat zece zile, pe 2 decembrie s-a întors în America.

Ce să vă zic, câtă bucurie pe noi! Ileana mea a fost topită de fericire, iar eu am fost zob! A venit singur, fără soție și fără copii, nu ne văzusem de trei ani, din cauza pandemiei.

M-a emoționat foarte mult că seara îmi citea dintr-o carte pe care o cumpărasem uitând că nu mai văd, că am mari probleme cu vederea. Mi-a promis că vine din America să îmi citească și uite că s-a ținut de cuvânt.

Îmi citea așa cum îi citeam și eu povești, când era mic. Zilele trecute, a plecat iar și deja ne e dor de el. Înainte, vorbeam cu el la telefon și eram liniștit, dar acum că a fost la noi și cu noi mi se face iar dor.

Nu mă gândesc niciodată că îl văd pentru ultima oară, deși am o vârstă. Trăiesc și ca să-l îmbrățișez din nou!”, ne-a declarat cu emoție în glas Andrei Ionescu, în exclusivitate pentru Impact.ro.

Ce le-a adus fiul din America

Andrei Ionescu ne-a spus și de ce nu îi cere fiului cadouri din America: ”Vă spun drept că ceva cadouri anume nu am vrut, pentru că lucrurile de acolo sunt, din punctul nostru de vedere, foarte scumpe, calculând în bani românești.

Ei, acolo, își permit. În plus, acum găsim de toate și la noi. Ne mai aduce însă unele medicamente, vitamine mai bune, atât e suficient”, a mai adăugat soțul Ilenei Stana Ionescu, pentru Impact.ro.

Andrei Ionescu (94 de ani), secretul vieții lungi

Actorul Andrei Ionescu este, la 94 de ani, un bărbat teribil de amuzant și de perspicace, condimentând savuroasele conversații cu câte o vorbă cu tâlc.

Susține că așa a fost mereu și că optimismul, care l-a însoțit încă din copilărie, l-a ajutat să treacă mai ușor peste inerentele necazuri ale vieții: ”În afară de problemele cu vederea, că de-abia întrezăresc siluetele și nu mai deslușesc fețele oamenilor, mă simt bine.

Boala de ochi nu s-a agravat, este staționară, avansează încet, încet. Doctorii mi-au zis, mai în glumă, că de-abia peste vreo 20 de ani o să orbesc, adică pe la 114 ani, mi-au dat speranțe mari.

Când e vreme frumoasă ies afară și zic: ”Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai mai dat încă o zi!”. Viața, să știți, este ca un concediu, aici, pe pământ, și trebuie să ne bucurăm de el.

Eu am fost mereu vesel, așa m-am născut, cu firea asta, îmi place să râd, să mă amuz de toate lucrurile, nu pun nimic la suflet din ce e rău. Mă ajută mult optimismul, treci mai ușor prin viață”, ne-a mai declarat artistul, pentru Impact.ro.

Andrei Ionescu este și un microbist înfocat: ”Aș vrea să câștige Argentina Campionatul Mondial de Fotbal”

Andrei Ionescu este și un microbist înfocat. Ascultă toate meciurile din actualul campionat mondial. Crede că cele mai bune echipe sunt Germania și Brazilia, deși ține cu altă echipă cu șanse mari la trofeu: ”Aș vrea sincer să câștige Argentina, unde joacă și Messi.

E un jucător plăcut. Deși e o mare vedetă, nu arată. Ronaldo e mai îngâmfat, e alt caracter. Dar talentați sunt amândoi. Ronaldo muncește și foarte mult, are și el niște ani, dar încă e bun”.

Cum se simte Ileana Stana Ionescu, la 86 de ani. Cum vor petrece de Sărbători

Andrei Ionescu ne-a mai vorbit, pentru Impact.ro, și despre Ileana lui, cum îi place să îi spună soției cu care a împărțit, deopotrivă, bucuriile și greutățile vieții, preț de peste 65 de ani: ”Ileana stă mai mult la televizor, mai vizionează câte un film, dar nu telenovele, că nu îi plac, și doarme foarte mult.

Iar de Sărbători, eu și Ileana vom sta acasă, avem o femeie care ne gătește și ne ajută să punem frumos masa, să facem bradul. Așteptăm musafiri, avem câțiva buni prieteni, cu care mai stăm la povești, iarna, de Sărbători…”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...