Primăvara a venit doar în calendar, deoarece realitatea este cu totul alta! Iarna este mai grea decât în luna ianuarie, în multe regiuni din țară, unde a nins puternic în ultimele zile, iar stratul de zăpadă este unul foarte consistent! În plus, mai mulți copaci s-au rupt și au fost proiectați de vântul puternic pe carosabil sau chiar pe calea ferată.
Iarna este instalată bine în multe zone din țară, iar veștile meteorologilor nu sunt deloc îmbucurătoare! Plugurile de zăpadă lucrează la capacitate maximă. În plus, în judeţul Sibiu, în condiţii de iarnă grea, pompierii au intervenit la 12 solicitări în urma codului portocaliu de vânt puternic, de 90 de km/h la rafală, ninsori abundente şi viscol.
Mai mulţi arbori au fost doborâţi pe drumurile din judet, fiind nevoie de intervenţia ISU pentru degajarea lor de pe carosabil, pentru a debloca circulația rutieră. Tot în Sibiu, la Bâlea Lac, stratul de zăpadă a depăşit nu mai puțin de 3 metri, iar vântul suflă cu viteze de 70-80 km/h, atingând pe creste 120 km/h.

Nici în Vaslui viața nu este ușoară acum. Zăpada troienită a atins un metru iar drumul judeţean Vaslui – Bogdana a fost blocat de zăpadă. Autoritățile au intervenit în forță pentru deblocarea drumului.
Sunt probleme și pe calea ferată. În Brașov, circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, după ce linia de contact s-a rupt, sub greutatea mai multor arbori rupți sub greutatea zăpezii. Astfel, se circulă pe un singur fir, după cum a anunțat CFR. În Poiana Brașov, oamenii și-au găsit mașinile aproape îngropate în zăpadă!.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În Făgăraş, autoritățile au tras un semnal de alarmă și avertizează asupra riscului ridicat de avalanșă. Stratul de zăpadă are 80-90 de centimetri. Au avut loc căderi de piatră din versant, pe DN 10 Buzău – Brașov, la kilometrul. Circulaţia a fost deviată circulația pe ruta DN 10 (Cislău) – DJ 102B (Calvini) – Vălenii de Munte – DN 1A Cheia – Brașov.
Veștile proaste nu se termină aici. Meteorologii anunţă frig şi precipitaţii sub formă de ninsoare în Moldova, Maramureş, Transilvania şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei și pentru începutul săptămânii viitoare.
“Cu datele pe care le avem în acest moment, ne aşteptăm să avem precipitaţii şi la începutul săptămânii viitoare, nu doar sub formă de ploaie ci şi ninsoare. DIn punct de vedere termic, de vineri se încălzeşte uşor şi este apropiată de normalul perioadei adică 10-11 grade”, a declarat Mirela Polifronie la Realitatea PLUS.