Ianis Hagi s-ar putea întoarce în orașul în care s-a născut pentru a juca la Galatasaray. Antrenorul echipei din Turcia îl vrea cu insistență pe român, iar clubul se pare că este dispus să facă orice efort pentru a-l aduse pe fiul lui Gheorghe Hagi la echipa din Istanbul.
Așadar, sunt informații importante apărute în presa din Turcia. Antrenorul lui Galatasaray, Okan Buruk, îl dorește foarte mult pe Ianis Hagi, care se pregătește să revină pe gazon, după accidentarea suferită anul trecut și care l-a ținut departe de teren pentru aproape un n de zile.
Tehnicianul formației din Istanbul este convins că fotbalistul lui Glasgow Rangers poate aduce un mare plus la gruparea galben-roșie, care este lider în clasamentul din Super Lig după primele 19 etape ale sezonului, la patru puncte în fața principalei urmăritoare Fenerbahce. Presa din Turcia anunță că șefii lui Galatasaray vor să facă orice fel de efort pentru a-l aduce pe Ianis Hagi la Istanbul.

„Gruparea galben-roșie se pregătește să joace tare în perioada de transferuri din această iarnă. Galatasaray, care nu a putut profita din plin de mai mulți jucători de atac – în special Rashica, Mata and Seferovic – și-a propus să transfere marcatori. Aslan a pornit deja demersurile pentru starul român Ianis Hagi, care a stat departe de gazon pentru aproximativ un an de zile și care este așteptat să revină pe teren la finalul acestei luni.
Galatasaray a urmărit cu mare atenție starea de sănătate a starului român și se pregătește să îl transfere pe Ianis, fiul legendei Gheorghe Hagi. Antrenorul Okan Buruk este cel care insistă pentru transferul fiului fostului său coechipier.Vârful de atac, care este legat prin contract de Glasgow Rangers până în iunie 2026, a marcat de 15 ori și a oferit 21 de pase de gol în timpul perioadei petrecute la clubul din Scoția, pentru care a jucat 85 de meciuri. Ianis, care s-a născut la Istanbul în perioada în care Gheorghe Hagi îmbrăca tricoul lui Glatasaray, este mai mult decât interesat să evolueze pentru clubul din Istanbul, iar echipa turcă vrea să facă orice este nevoie pentru a-i obține semnătura”, a notat publicația Karar.
Suporterii lui Galatasaray s-au dezlănțuit deja când au aflat că Ianis Hagi ar putea juca pentru echipa lor favorită și au umplut internetul cu mesaje prin care îi transmit lui Ianis Hagi că îl așteaptă la clubul pentru care tatăl său, Gheorghe Hagi, a scris istorie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]