Ianis Hagi, revenire în forță după infectarea cu Covid-19. Internaționalul român a reușit o pasă de gol pentru Rangers. ”Au fost două săptămâni foarte grele”

Andrei Cezar 23.09.2021, 17:59
Ianis Hagi, revenire în forță după infectarea cu Covid-19. Internaționalul român a reușit o pasă de gol pentru Rangers. ”Au fost două săptămâni foarte grele”

Ianis Hagi s-a vindevat de Covid-19 și a revenit pe teren mai motivat ca niciodată. El a contribuit decisiv cu un assist la primul gol marcat de Rangers împotriva lui Livingston, în sferturile Cupei Ligii.

Ianis Hagi a revenit în forța la Rangers. A dat o pasă de gol la primul meci după ce s-a vindecat de Covid-19

Ianis Hagi a fost introdus de Steven Gerrard în repriza a doua a partidei dintre Rangers și Livingston (2-0) și și-a pus amprenta asupra jocului imediat ce a intrat pe teren. După doar câteva zeci de secunde, internaționalul român a schimbat soarta meciului, oferind o pasă decisivă pentru golul lui Roofe care a deschis scorul. Ianis a avansat în flancul drept, a pătruns în careu și a pasat superb în fața porții printre picioarele unui adversar.

În minutul 63, Merlos a marcat și el, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Rangers. După meci, Ianis le-a făcut o promisiune fanilor: vrea trofeul Cupei Ligii.

Sunt fericit că m-am întors pe teren. Au fost două săptămâni foarte grele pentru mine din punct de vedere psihic, departe de fotbal, departe de fani. Sunt bucuros că am primit 45 de minute, mi-am ajutat echipa și ne-am calificat în semifinale.

Jucăm aproape toate meciurile împotriva unor echipe care se apără jos, trebuie doar să găsim calea către primul gol. Ar fi bine dacă am marca în primele 10-15 minute. Jucăm în competiții diferite, niveluri de dificultate diferite, trebuie să ne adaptăm, de aia jucăm la Rangers.

Îmi doresc foarte mult un trofeu în startul sezonului, să ne dea un boost de moral. Avem ceva de demonstrat, știm ce s-a întâmplat sezonul trecut. Vrem să cucerim trofeul!”, a spus Ianis Hagi, după meci, pentru Rangers TV.

Ianis Hagi, revenire in forta dupa infectarea cu Covid-19. Internationalul roman a reusit o pasa de gol pentru Rangers. ”Au fost doua saptamani foarte grele”
Ianis Hagi, revenire in forta dupa infectarea cu Covid-19. Internationalul roman a reusit o pasa de gol pentru Rangers. ”Au fost doua saptamani foarte grele”

După meci, Gică Hagi și-a felicitat fiul: ”Ești cel mai bun!”

Lui Gică Hagi i s-a umplut inima de bucurie când a văzut evoluția fiului său din meciul cu Livingston. La finalul partidei,, ”Regele” i-a transmis lui Ianis un mesaj emoționant în care l-a felicitat pentru jocul bun prestat aseară.

A fost dorit de cei de la club, s-a antrenat cât a putut. A stat acolo, a demonstrat că e un număr 10, care are pasă de gol. Chiar dacă a stat 12 zile în carantină și n-a putut face nimic, în două zile, cât a putut să iasă, a ajuns acolo, s-a dus singur, el și-a dorit asta. Bravo lui!

Iubește fotbalul și arată că e un jucător care progresează și reușește în străinătate într-o țară din Vest în care pretențiile sunt foarte mari. E unul dintre jucătorii importanți ai lui Rangers. Anul trecut a ieșit cel mai bun tânăr jucător al lor. E o echipă care n-a pierdut în tot campionatul și a ieșit cel mai bun.

Eu zic că asta zice multe. E pe drumul cel bun, iubește fotbalul, plătește și avioane ca să joace. I-am scris că sunt mândru de el. Bravo lui! A făcut diferența pentru Rangers în această seară a nu știu câta oară”, a declarat Gică Hagi pentru Digi Sport.

Ianis Hagi s-a infectat cu Covid-19 în cantonamentul echipei naționale

”Prințul” a ratat ultimele partide ale lui Rangers după cea fost depistat pozitiv cu COVID-19 la meciul României cu Macedonia de Nord, desfășurat la Skopje. În urma unor dureri ușoare de cap, mijlocașului român i-a făcut un test rapid, sub supravegherea staff-ului medical al naționalei, iar rezultatul a ieșit pozitiv. El a revenit în țară cu un avion privat pus la dispoziție de FRF și ambasada țării noastre de la Skopje și a rămas în izolare timp de două săptămâni.

Ianis Hagi a fost convocat de Mirel Rădoi, pe lista preliminară, pentru meciurile din octombrie cu Germania și Armenia din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar.

Urmăriți Impact.ro și pe