Horoscop sâmbătă, 6 noiembrie. Stop și de la capăt! Astrele spun că, pentru acești nativi, trebuie să înceapă un nou capitol, cel al redescoperirii pasiunilor ignorate până acum. Culorile norocoase ale zilei sunt albastru deschis și alb, iar numerele norocoase sunt: 2, 13, 24, 34, 40.
Astăzi este o zi bună pentru a-ți lua liber de la stresul cotidian și pentru a te gândi la planurile pe termen lung. Anumite decizii trebuie luate serios, deloc gândite superficial, pentru că direcția în care vei merge acolo va fi și investiția pe care o vei face.
Casa 7-a a parteneriatului de viață și a relațiilor cu cei din jur se află încă sub aspectul unor planete care își doresc să vă aducă lucruri bune, dar și evenimente care să vă scoată din zona de confort. Astăzi este o zi bună pentru a lucrat la relațiile pe care le aveți deja, dar și pentru a face altele noi.
Astăzi te poți simți inspirat să mergi mai departe în demersul pe care l-ai început deja vizavi de un obiectiv. Chiar dacă este weekend, gândul tot îți stă la muncă și la cum ai putea să fii mai productiv în activitatea pe care o întreprinzi. Poate că nu ti-ar strica o mică pauză.
Dacă ai un pic mai mult timp disponibil decât în mod normal, nu ar strica să te preocupi de o pasiune sau să încerci să faci o activitate care să te ajute să evoluezi cumva profesional, dar și mental. Este momentul ca tu să investești mai mult în tine.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Mercur face un aspect interesant asupra micului benefic Venus in Scorpion, ceea ce inseamna ca astăzi va puteți folosi timpul liber pentru a va documenta in privința unor aspecte care va interesează si care va pot aduce castiguri. Latura voastra de investigator este una perspicace, ceea ce va ajuta.
Astăzi este o zi bună să vă ocupați de anumite lucruri legate de serviciu dar și de casă. Treburile nu mai contenesc să apară mai ales dacă cei din jur au nevoie și de susținerea voastră. Poate că e momentul să faceți o investiție legată de casă, care să vă aducă un plus de confort.
Astăzi este o zi bună pentru a rezolva anumite conflicte interioare cu care a trebui să trăiți în ultima perioadă de timp, dar care nu v-au făcut bine și de aceea trebuie să scăpați de ele. Pentru a vedea exact ceea ce vă lipsește, in primul rând trebuie să vă concentrați foarte mult pe lucrurile pe care le aveți și pentru care trebuie să fiți recunoscători.

Este o zi bună pentru a găsi soluții la anumite probleme pe care le-ați avut până acum, pentru a sta de vorbă cu oameni care sunt într-o poziție să vă ajute. Nu refuzați opțiunile sau ideile pe care aceștia vi le oferă ,deoarece se pot dovedi a fi foarte productive.
Ai nevoie din pic de mai multă organizare în viața ta, pentru că doar cu un pic mai multă disciplină vei ajunge acolo unde îți ai dorit. Nu te lua după părerile celor din jur, pentru că ei nu au fost acolo unde vrei tu să ajungi și nici nu pot să zică ca cum ai putea face acest lucru.
Venus micul benefic este însemnul vostru, ceea ce înseamnă că vă ajuta să treceți peste o problemă neașteptată. Aspectele de astăzi vor să vă susțină și să vă deschideți mai mult din punct de vedere profesional opțiunile, dar și să socializați mai bine. Nu vă lăsați descurajați de părerile anumitor oameni din jur .
Ar trebui să investești mai mult timp în pasiunile tale și să-ți urmărești mai mult scopurile finale. Roma nu s-a construit într-o zi, iar asta înseamnă că și tu trebuie să ai răbdare și persuasiune, iar semnele devine nu vor ezita să apară pentru a te ajuta.
Cu toate că poate ești nehotărât în privința anumitor decizii pe care trebuie să le iei în acest moment, încearcă totuși să nu te grăbești pentru a nu regreta un pic mai târziu. Din punct de vedere profesional poți să ajungi acolo unde îți dorești, dar pentru asta ai nevoie și de susținerea partenerului de viață sau a colegilor.
Astrologul Roxana Lușneac prezintă, în materialul video de mai jos, previziunile astrale pentru sfârşitul anului:
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă IMPACT.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!