Greta Thunberg a șters pe jos cu Donald Trump. Mesajul adolescentei a făcut furori pe Twitter

Ana Anitoiu / 06.11.2020, 12:05
Greta Thunberg a șters pe jos cu Donald Trump. Mesajul adolescentei a făcut furori pe Twitter

Greta Thunberg l-a ironizat pe Donald Trump, într-un mesaj pe care l-a publicat joi seară pe internet. Adolescenta suedeză activistă pentru mediu și-a luat revanșa, la aproape un an de când președintele american în exercițiu a luat-o în derâdere.

Ce nu a uitat Greta Thunberg despre Donald Trump

În mesajul ei, Greta Thunberg și-a amintit de felul în care președintele american Donald Trump a ridiculizat-o, în urmă cu 11 luni.

În decembrie 2019, după ce revista Time a numit-o ”personalitatea anului”, la vârsta de doar 17 ani, Donald Trump i-a scris Gretei Thunberg, printre altele, să își rezolve ”problema legată de controlul furiei”.

În plus, președintele american i-a scris atunci Gretei Thunberg să ”se calmeze” şi să meargă la ”un film de modă veche cu un prieten”.

”Calmează-te, Greta, calmează-te!”, a scris Donald Trump. Mesajul lui a început, de altfel, cu remarca ”atât de ridicol”, referitoare la distincția ce i-a fost oferită adolescentei de către publicația Time.

Greta Thunberg l-a ironizat pe Donald Trump. A facut furori pe Twitter
Mesajul publicat de Greta Thunberg

Cum și-a luat revanșa Greta Thunberg

Joi seară, când Donald Trump publica mesaje scrise cu litere mari, pe rețeaua de socializare Twitter, și făcea acuzaţii, fără dovezi, referitoare la frauda electorală, Greta Thunberg s-a revanșat.

Greta Thunberg a scris un comentariu în dreptul mesajului președintelui american, ce solicita răspicat: ”Opriţi numărătoarea!”.

”Donald trebuie să îşi rezolve problema legată de controlul furiei, apoi să meargă la un film de modă veche cu un prieten! Calmează-te, Donald, calmează-te!”, a scris Greta Thunberg.

La doar două ore decând Greta Thunberg a publicat mesajul, acesta avea peste 452.000 de aprecieri, de două ori mai multe faţă de cele pe care le-a generat atunci mesajul publicat de Donald Trump.

La momentul transmiterii acestei știri, numărătoarea, după alegerile prezidențiale din SUA, continuă. Republicanul Donald Trump sau democratul Joe Biden trebuie să obțină 270 de voturi electorale, pentru a câștiga. Votul popular nu este luat în calcul.

Recent, democratul Joe Biden a preluat conducerea în Georgia, un stat american extrem de important pentru Donald Trump, în aritmetica electorală. Fostul vicepreședinte democrat conduce acum în acest stat cu puțin peste 900 de voturi.

Dacă va pierde Georgia, republicanul Donald Trump, președintele american în exercițiu, nu mai are nicio șansă să câștige în Colegiul Electoral. Singura lui șansă ar mai fi să câștige restul statelor și să fie ales, apoi, cu ajutorul delegațiilor statelor din Camera Reprezentanților.

Poliția din Philadelphia, Pennsylvania, a anunțat că a început să investigheze un presupus plan de atac asupra centrului electoral în care se numără voturile, într-o zonă în care acestea au arătat majorități covârșitoare pentru Joe Biden, în defavoarea lui Donald Trump.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI