EXCLUSIV

Gigi Becali reacționează după ancheta Recorder, ”Clanul Marelui Alb”. Ce i-a spus Patriarhul Daniel. ”Vezi bastonul ăsta?”. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 15.10.2021, 15:42
Gigi Becali reacționează după ancheta Recorder, ”Clanul Marelui Alb”. Ce i-a spus Patriarhul Daniel. ”Vezi bastonul ăsta?”. EXCLUSIV

Ancheta cu nume generic “Clanul Marelui Alb” a celor de la recorder.ro privind maniera în care se realizează construcţia sau reabilitarea de biserici din bani publici în România continuă să ţină trează atenţia publică. Ea s-a soldat până în prezent cu două demisii importante, una din interiorul PSD Bucureşti, alta din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştiului. Iar Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat şi ea că s-a autosesizat. Gigi Becali, cunoscut pentru actele sale filantropice în favoarea unor comunităţi sau biserici creştine, dar şi un inspirat om de afaceri, are din nou o părere personală despre întreaga chestiune.

”Tot biserica are de câștigat”

“Toată lumea trebuie să ştie bine următorul lucru. Un episcop sau chiar patriarhul însuşi nu are ce face cu banii. Să zicem ca voi, jurnaliştii, că a luat bani. Deşi din anchetă, atât cât am citit pe subiectul ăsta, nu reiese acest lucru! Ce să facă însă cu banii ăia? Nu are familie, nevastă, copii. Cui să-i dea? Orice ar face un episcop, toţii banii pe care-i câştigă rămân în Biserică. Întotdeauna! De câştigat are tot comunitatea sau Biserica, nu el ca persoană!”, a declarat Gigi Becali pentru impact.ro.

Impresionat de discuția avută cu patriarhul

El spune că nu atacă niciodată un preot sau un înalt ierarh pe tema asta, fiindcă s-a convins despre adevărul spuselor sale de-a lungul vieţii.

„Am să vă spun o poveste reală, trăită de mine, ca să vă demonstrez că ştiu ce spun. Şi că am argumente. Cu ceva ani în urmă am avut ocazia de a vorbi faţă în faţă cu actualul patriarh. Şi la un moment dat patriarhul m-a întrebat, pe neaşteptate. „Vezi bastonul ăsta din mâna mea dreaptă? E toată averea mea! Şi cu toate astea, e al meu şi nu e al meu! Lumea spune multe şi nevrute despre mine şi despre Biserică, dar nici măcar acest baston nu-l voi lua cu mine pe lumea cealaltă. Îl las Bisericii, ca tot ce am avut, de altfel!”.

Asta mi-a spus patriarhul şi m-a impresionat atât de mult această declaraţie a lui încât de atunci am decis că nu voi mai judeca niciodată preoţii sau înalţii prelaţi!”, a povestit Gigi Becali.

Gigi Becali reacționează după ancheta Recorder, ”Clanul Marelui Alb”. Ce i-a spus Patriarhul Daniel
Gigi Becali

El s-a amuzat puţin şi pe tema termenului de cod folosit în ancheta jurnalistică la adresa Patriarhului Daniel: “Că e Marele Alb, Marele Albastru, Marele Negru sau cum vor dori să-i spună eu sunt sigur că în cazul acestuia nu poate fi vorba despre lucruri rele! Nu are cum!”.

Demisii la nivel înal

Politicianul cu cel mai înalt rang filmat de cei de la recorder.ro în această anchetă, Lazăr Neacşu, fost membru PSD şi membru al Consiliului General al Capitalei, şi-a dat o dublă demisie, la mijlocul săpătămânii. Neacşu a părăsit atât partidul, cât şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la puţin timp după publicarea anchetei jurnalistice. La rândul său, preotul Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, l-a imitat pe Lazăr Neacşu la nici 24 de ore.

„Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi dl Lazăr Neacşu – membru în Adunarea Eparhială şi în Adunarea Naţională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administraţia bisericească”, a anunţat oficial Patriarhia Română printr-un comunicat de presă.

DNA s-a autosesizat

Direcţia Naţională Anticorupţie s-a autosesizat şi ea în urma investigaţiei „Clanul Marelui Alb” şi a deschis un dosar penal în urma faptelor prezentate în materialul respectiv.