Gigi Becali a dat verdictul în cazul Djokovic: „Eşti nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă!”

Andrei Cezar 11.01.2022, 16:22
Gigi Becali a dat verdictul în cazul Djokovic: „Eşti nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă!”

Gigi Becali a reacționat dur pe marginea subiectului care ține primele pagini ale ziarelor din întreaga lume în ultimele zile. Latifundiarul, cunoscut ca un antivaccinist convins, nu îi ia apărarea lui Djokovic în scandalul de la Antipozi, ci dimpotrivă. Patronul echipei FCSB consideră că sârbul a greșit atunci când s-a deplasat în Australia, în ciuda faptului că nu era vaccinat.

Patronul echipei FCSB consideră că Novak Djokovic nu a procedat corect atunci când a ales să meargă la Melbourne și spune că tenismenul sârb ar fi trebuit să respecte legile impuse de autoritățile australiene.

Gigi Becali, reacție dură în scandalul în care este implicat Djokovic: „Eşti nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă!”

Scandalul în care este implicat Novak Djokovic în Australia este departe de a se fi încheiat. Cu toate că i-a fost revocată de către instanță anularea vizei de intrare în țară și a efectuat deja primele antrenamente la Melbourne, sârbul nu a scăpat de emoții. Acesta este cercetat de autoritățile australiene cu privire la o declarație pe care ar fi dat-o în fals, depusă înaintea sosirii în Australia.

Djokovici este suspectat că, înainte cu 14 zile de a ajunge în Australia, a călătorit în două țări europene, fapt nepermis în conformitate cu declarația de călătorie australiană.

Gigi Becali a vorbit despre situația în care se află liderul ATP și consideră că acesta nu avea ce să caute acolo dacă legile sunt de așa natură încât persoanele nevaccinate să nu poată intra în țară.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Nu ştiu eu chestiunea asta. Ortodocșii în general nu se vaccinează, aşa spun sfinţii părinţi. Când e vorba de credinţă şi când spun sfinţii părinţi ceva, eu aşa fac. Nu vreau acum să spun ce au spus că nu vreau să se sperie lumea. E ţara lor, fac ce vor. Este legea lor, aşa e regula lor şi tu trebuie să te ţii de ea. Dacă omul nu te primeşte acasă la el, ce cauţi la el?

Eşti nebun? Eu nu te primesc la mine acasă, bă! N-ai ce căuta la mine, bă! Ce să cauţi dacă nu te primesc? Aşa văd eu… Bravo lui că nu s-a vaccinat. Dacă nu te primeşte la el acasă tu te duci la el acasă? Cine crezi că eşti? Ce vrei să arăţi că eşti?

Nu este el liderul lumii libere. Dacă este lider trebuie să fie fiecare la el acasă. Şi eu pot să fiu liderul liber, dar nu la tine în casă! Asta nu pot să fac.

Tu dacă eşti sârb ce cauţi unde nu te primesc ei? Te arestează, te bagă acolo la ei la hotel. Foarte bine i-a făcut. Fiecare e liber să facă ce vrea la el acasă.”, a declarat Gigi Becali la PRO X.

Gigi Becali, în fața unui eveniment neobișnuit. Un bărbat a urcat pe un stâlp în fața casei sale și a ameințat că se sinucide

Programul obișnuit al latifundiarului a fost perturbat de un incident care putea avea urmări tragice. Marți, un bărbat s-a urcat pe un stâlp de electricitate din fața vilei sale din Pipera și a amenințat că se aruncă în gol dacă finanțatorul FCSB-ului nu vine să discute cu el.

Bărbatul a recurs la acest gest pentru a-l determina pe afacerit să îi cumpere o casa.

Conform b365.ro, nu este pentru prima oară când bărbatul se urcă pe stâlpul de iluminat din fața casei latifundiarului și amenință că se aruncă, dacă omul de afaceri nu îl ajută. Becali i-a mai oferit acestuia în trecut bani de chirie, dar el dorește să aibă o casă a sa.

Becali l-a convis în cele din urmă să renunțe la protest promițându-i bani de chirie pentru încă o lună. Omul a fost de acord și a coborât.

Urmăriți Impact.ro și pe