Dan Bordeianu şi Adela Popescu s-au întâlnit în direct, după ce timp de trei ani de zile au trăit o poveste intensă de dragoste, în perioada în care erau şi colegi în serialul „Numai iubirea”. Actorul a fost invitat special în emisiunea Vorbește lumea, iar cei doi au stat față în față după 15 ani de la despărțire. Iată gestul pe care l-a făcut bărbatul la întâlnirea cu fosta lui iubită!
Cum a decurs întâlnirea lui Dan Bordeianu cu fosta sa iubită, Adela Popescu
Dan Bordeianu și Adela Popescu și-au început relația în anul 2004, odată cu debutul primei telenovele românești, „Numai iubirea”, unde cei doi au fost colegi pe platourile de filmare. Pe atunci, multă lume nu le-a dat viaţă lungă împreună, din pricina diferenţei de vârstă.
La vremea aceea, Adela Popescu avea doar 18 ani, iar Dan Bordeianu avea 30 de ani. Cu toate astea, diferenţa de vârstă de 12 ani nu a dus la ruptură, ci infidelitatea lui, potrivit zvonurilor de la acea vreme. Actorul a spus, la un moment dat, că separarea s-ar fi produs când el a decis să se retragă din lumina reflectoarelor.
Recent, Dan Bordeianu și Adela Popescu s-au revăzut la Vorbește lumea, după 15 ani de la separare. Vizibil stânjenit, actorul s-a uitat mai mult în jos când a vorbit despre noul proiect în care este implicat. Acesta va juca în filmul „Căutătorul de vânt” alături de Olimpia Melinte.
„Dacă tot am fost invitat la tine în emisiune, voiam oportunitatea asta, pentru că nu pot rămâne nepăsător și cred că este de datoria mea să amintesc de lucrurile care se întâmplă în jurul nostru, mă refer și la pandemie, iar mai nou la ce se întâmplă în Ucraina.
Una dintre datoriile noastre în viață, lumește, o soluție, cred că este să nu uităm să trăim. Războiul, pandemia, toate situațiile astea ne fac, într-un fel sau altul, să uităm să mai trăim. Este îngrozitor, rămânem niște roboței care funcționează pe pilot automat. Se duce toată povestea asta în film. D-aia cred că e fantastic de bine ancorat în realitatea asta”, a spus Dan Bordeianu, în cadrul emisiunii de la Pro TV.
Dan Bordeianu a fost invitat la Vorbeste lumea
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Adela Popescu, despre despărțirea de Dan Bordeianu
Dan Bordeianu și Adela Popescu s-au despărțit în anul 2007. Fanii celor doi au fost șocați să afle că actorii lor preferați telenovelele „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire” și „Iubire ca în filme” și-au spus adio.
La acea vreme, presa a scris că bărbatul ar fi înșelat-o pe Adela chiar pe platourile de filmare cu o tânără care asigura figurația la „Iubire ca-n filme”.
„Pentru mine a fost primul bărbat, prima despărțire, prima dramă a lumii. O nenorocire. Era primul lucru rău prin care treceam, până atunci trăind o viață foarte frumoasă și senină. Ei, odată cu despărțirea de Dan a venit și sfârșitul lumii”, a declarat Adela.
În prezent, Dan Bordeianu este căsătorit cu Teodora și au împreună o fetiță, iar Adela Popescu are un mariaj cu Radu Vâlcan și trei băieți minunați.
Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...