Gestul cu care fiica Adrianei Trandafir și-a speriat mama. Maria Speranța a făcut-o pe ascuns. „S-a albit un pic la față”

Andra Daoud 05.10.2022, 08:56

Între Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, este o legătură foarte puternică. Cele două au o relație specială mamă-fiică, în ciuda conflictului dintre generații, care se manifestă în mod inevitabil. Chiar dacă acum este un adult în toată firea, Maria Speranța a avut, ca orice adolescent, momente în care nu a fost pe aceeași lungime de undă cu mama ei.

Gestul cu care Maria Speranța a speriat-o pe Adriana Trandafir

Adriana Trandafir și Maria Speranța au o legătură aparte, iar acest lucru s-a văzut și în emisiunea „Asia Express”, acolo unde cele două au făcut echipă. Puțini știu că actrița a devenit mamă pentru a doua oară la vârsta de 45 de ani, prin urmare conflictul dintre generații nu le-a ocolit pe cele două, dimpotrivă. Maria Speranța, care are 22 de ani acum, a povestit că în adolescență a făcut câteva gesturi care au speriat-o pe mama ei.

„Prima dată când m-am vopsit mama nu știa, am apărut acasă de după ușă cu părul colorat. S-a uitat lung la mine și țin minte că s-a albit un pic la față, dar i-am spus să stea liniștită că iese la a doua spălare. Chiar era adevărat, a ieșit la a doua spălare, dar asta nu m-a oprit ca peste încă o lună să mă fac iar”, a povestit Maria Speranța, pentru Ego.ro.

„Cred că nu este relație de mamă copil care să nu treacă prin aceste momente grele în care să nu existe astfel de discuții. Pentru că și ca mamă cred că este greu să-ți cerți copilul și să-l vezi cum plânge, și că nu vrea, nu se simte bine în acel moment. Ne-am certat și noi, și noi am avut momentele noastre, și noi am avut tensiunile noastre pe care încă le avem și pe care le vom mai avea probabil foarte mulți ani. Dar asta este frumusețea într-un fel pentru că dacă ne-am înțelege mereu și am fi mereu de acord, toți cu toți, nu ne-am dezvolta, nu am învăța unii de la alții și nu am deveni mai buni”, a adăugat tânăra.

Adriana Trandafir, despre fiica ei

Celebra actriță se emoționează de fiecare dată când vorbește despre fiica ei. Adriana Trandafir a mărturisit, la un moment dat, că a învățat o mulțime de lucruri din postura de mamă și că este recunoscătoare pentru toate experiențele pe care le-a trăit de când are copii.

„Când aveam 45 de ani, Dumnezeu mi-a împrumutat o carte cu o poveste adevărată, care se cheama simplu Maria Speranța. Și am început să învăț să fiu mai înțeleaptă, să știu să aștept, să am răbdare, să gândesc pozitiv și să înțeleg ce este durerea, umilința și smerenia, să fiu blândă și neiertătoare, uneori, fericită și plină de remușcări, mulțumită de tot ce am, întrebătoare, fără regrete și așteptări, să fiu din nou copil, să fiu îngăduitoare, să iubesc mai mult și să încerc să le spun mai des celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc!

Să fiu mai aproape de Dumnezeu și să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a dat, să înțeleg că nimic nu este întâmplător și care-i rostul meu pe lumea asta… prin acest semn de mare iubire”, a descris Adriana Trandafir pe site-urile de socializare relația pe care o are cu fiica ei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe