George Simion, poziţie clară în cazul moţiunii de cenzură. „Intrăm în grevă parlamentară”

Stan Filon 15.09.2021, 13:19
George Simion, poziţie clară în cazul moţiunii de cenzură. „Intrăm în grevă parlamentară”

Deputații AUR sunt într-un fel de grevă! Liderul formațiunii politice, George Simion, a spus că deputații AUR nu vor participa astăzi la votul final pe proiecte de legi, ci vor rămâne pe holurile Parlamentului, în semn de protest față de tergiversarea moțiunii de cenzură.

George Simion boicotează ședința de vot final pe proiecte de legi. Protestează până ce moțiunea de cenzură va fi discutată în Parlament

George Simion a anunțat că membrii AUR nu vor participa astăzi la ședința de vot final pe proiecte de legi, decizia venind ca urmare a întârzierii procedurii de vot a moțiunii depuse contra Guvernului condus de premierul Florin Cîțu.

„În semn de protest faţă de neintroducerea moţiunii de cenzură la vot, deputaţii AUR nu vor participa astăzi la votul final şi vor sta în afara sălii de plen. Dacă se tergiversează în continuare procedura prevăzută de Constituţie, protestul nostru se va permanentiza.

George Simion boicoteaza sedinta de vot final pe proiecte de legi
George Simion boicoteaza sedinta de vot final pe proiecte de legi

Protestul AUR s-ar putea permanentiza, dacă nu se va discuta moțiunea de cenzură

Dacă săptămâna viitoare nu intră în plenul reunit moțiunea și este ținut în continuare în brațe domnul Cîțu de actuala nouă majoritate parlamentară, atunci intrăm de săptămâna viitoare în grevă parlamentară, vom fi prezenți, dar nu participăm la vot. E ultima formă de protest parlamentar pe care am găsit de cuviință să o aplicăm.

Ieri, am încercat să îi transmitem domnului Roman că trebuie să respecte Constituția, astăzi, în luările de cuvânt de la fiecare lege, am insistat pe faptul că moțiunea de cenzură trebuie votată. Acum o să mergem la sala de Birou Permanent și o să stăm acolo până vin toți membrii Biroului Permanent. Aparent, Biroul Permanent se substituie Constituției. Nu e admisibil așa ceva”, a spus Simion în plenul Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, nu s-a alăturat încă protestului, dar a criticat și el tergiversarea dezbaterii moțiunii de cenzură. Acesta a acuzat miercuri că noua majoritate din Birourile Permanente Reunite ”încalcă Constituţia şi principiul constituţional privind statul de drept pentru că blochează procedurile cu privire la moţiunea de cenzură”. Președintele PNL susţine că argumentul ”că se amână moţiunea după decizia CCR e ridicol, penibil”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...