Strategii militari din întreaga lume stau cu ochii pe luptele din Ucraina! „Declarațiile de tipul amenințării cu bomba nucleară fac parte din categoria celor ‘Să ne încordăm mușchii ca să vadă cu cine au de-a face!’ ”, afirmă fostul șef de Stat Major, generalul în rezervă Ștefan Dănilă.
Confruntarea armată dintre Ucraina și Rusia este urmărită cu atenție nu doar de lumea întreagă, ci și de diverși militari de carieră sau ofițeri de stat major, activi, dar și rezerviști, care încearcă să descifreze în avans mișcările strategice ale generalilor lui Vladimir Putin. Iar părerea lor unanimă pare să se îndrepte în direcția care indică faptul că războiul din Ucraina a intrat într-o nouă fază, cea a tatonărilor fiind depășită.
„Prima parte a operațiunii militare rusești în Ucraina pare a fi fost executată ca la carte pentru asemenea tip de desfășurare de forțe din zilele noastre. Aș spune că rușii au făcut ceea ce ar fi făcut și nord-americanii sau trupele NATO, dacă ar fi fost puse într-o situație de acest tip. Pe scurt, au încercat să-și asigure superioritatea aeriană în zonă și să lovească în tehnica militară a adversarilor”, a declarat pentru impact.ro generalul în rezervă Ștefan Dănilă.
Fostul șef de Stat Major al Armatei Române din perioada 2011 – 2014, susține că „e mult prea devreme să emiți o părere despre evoluția confruntărilor din Ucraina”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sunt sigur că cei care au gândit planul operațiunilor militare din Ucraina, generalii ruși, au fost suficient de realiști să ia în calcul un război de durată medie, cel puțin. Nu trebuie exclusă nici ipoteza unor așteptări mult mai mari pentru partea rusă, după primele cinci zile de lupte, dar nu cred că a ignorat nimeni capacitatea de luptă a armatei ucrainene”, a adăugat fostul general de aviație.
Ștefan Dănilă subliniază însă și o anume iritare manifestată de actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin:
„Există și o anume iritare a lui Putin, pe care am putut-o observa cu toții. Nu știm exact care e explicația acesteia. Fie pentru că nu a reușit să dea jos guvernul de la Kiev, fie nu a găsit încă o forță locală să facă acest lucru. Însă, consider că strategii ruși sunt realiști și știu cu ce se confruntă. Fiindcă nu trebuie uitat că Ucraina, dacă eliminăm Rusia din ecuație, este totuși țara europeană cu cea mai mare întindere”.
El a reamintit pe scurt și evoluția politică a statului ucrainean care în ultimii 12 ani a trecut de la așa numita „Revoluție portocalie” la o întoarcere la putere a forțelor pro-ruse, pentru ca după perioada „Euromaidan”, ce a inclus atâtea proteste și manifestații în centrul capitalei ucrainene, simpatizanții pro-ruși să piardă iar teren.
„Sunt foarte multe necunoscute în ecuație. În primul rând totul se învârte în jurul rezistenței ucrainenilor, nu doar a armatei lor regulate. Apoi, de cât de repede vor ajunge ajutoarele promise de occidentali. Nu trebuie uitată nici strategia rusă, care pare modificată față de primele zile de război”, mai spune generalul în rezervă.
Pe de altă parte, Ștefan Dănilă a comentat sec și anunțul lui Vladimir Putin legat de posibila folosire a armamentului nuclear rusesc:
„Amenințarea rusească pe acest subiect vine pe fondul unor sancțiuni la care liderul de la Kremlin nu știu dacă se aștepta. Asta e formă de descurajare. Și atunci când ameninți statele care au decis să trimită ajutoare Ucrainei, și când invoci apăsarea butonului nuclear. Nu cred că e o opțiune pe care Putin o ia în serios.
Ar trebui să ne îngrijorăm atunci când vom afla că Rusia a decis să facă exerciții de alarmare contra efectelor bombelor nucleare la nivelul populației civile. Fiindcă Putin știe foarte bine că nu doar Rusia are asemenea arme. Și că și restul le poate folosi contra ta! Pentru moment aș include totul la categoria declarațiilor care încearcă să facă impresie, de genul ‘Să ne încordăm mușchii ca să vadă cu cine au de-a face!’ ”.