Vin vești foarte bune pentru cuplurile din România care își doresc copii. Programul de decontare a tratamentelor pentru Fertilizare in vitro (FIV), care a avut rezultate foarte bune în Capitală, se extinde acum la nivel național! Astfel, cuplurile care au nevoie de tratamente pot deconta de la stat suma de 4500 de euro! Cea care a adus vestea bună a fost chiar inițiatorul proiectului, actualul ministru al Familiei, Gabriela Firea.
Gabriela Firea a scris o postare pe Facebook care va da speranțe reale pentru foarte multe viitoare mămici din România! Fostul primar General a anunțat că programul FIV se va extinde acum la nivel național și a anunțat și cine se poate înscrie în acest program susținut de Guvernul României.
„M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, pentru a urgenta împreună proiectele comune în domeniul sănătăţii şi pentru creşterea natalităţii, pe care Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse le realizează împreună cu Ministerul Sănătăţii. Sprijinirea persoanelor care îşi doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susţinut deloc la început. Proiectul aplicat în Bucureşti îl extindem acum la nivel naţional”, a anunţat Firea.

În programul Ministerului Familiei de decontare a cheltuielilor pentru procedurile de fertilizare in vitro se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani, iar cuplurile care aplică pot fi persoane căsătorite sau necăsătorite. Mai mult, se pot înscrie pentru decontarea FIV chiar şi femei singure, care vor să devină mame, iar suma maximă decontată de stat ajunge la 4.500 de euro. Trebuie menționat faptul că atât pacientele, cât și partenerii lor de viață, vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer. Gabriela Firea este foarte încrezătoare și spune că acest progam va fi unul de succes.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Proiectul naţional privind decontarea procedurilor de fertilizare in vitro porneşte de la subprogramul Ministerului Sănătăţii şi de la programul aplicat în Bucureşti în ultimii 4 ani. Vor fi îmbunătăţiri, ca urmare a experienţei pe care o avem deja. Suntem încrezători că succesul pe care l-a avut proiectul FIV în Bucureşti se va multiplica în curând în toată ţara”, mai arată Gabriela Firea.
Mai mult decât atât, Gabriela Firea a anunțat că se va legaliza şi în România transplantul de material genetic de la donatori. În plus, se decontează de la stat câte proceduri sunt recomandate de către medicii specialisti.