Lili Sandu și-a surprins fanii pe contul său de Instagram cu o veste incredibilă de Ziua Îndrăgotiților. Vedeta le-a dezvăluit acestora vizibil încântată și fericită că urmează să devină mamă. Însă, chiar dacă acum este în al 9-lea cer de bucurie, Lili Sandu povestește că nu i-a fost ușor să rămână însărcinată.
Fosta concurentă de la Ferma Vedetelor a dezvăluit că și-a dorit din tot sufletul să devină mamă, însă minunea întârzia de fiecare dată să apară. Așa că împreună cu iubitul ei cu 12 ani mai tânăr, Silviu Ţolu, s-a gândit chiar să apeleze la fertilizarea în vitro. Însă, în cele din urmă nu a mai fost nevoie, deoarece în decembrie 2019, chiar cu două săptămâni înainte de sărbători, cei doi au aflat că vor deveni părinți, fără niciun fel de intervenție, ci doar cu multe rugăciuni arzătoare către Dumnezeu.
”Numai eu știu ce era în sufletul meu la fiecare comment din rețelele de socializare în care eram trasă la răspundere: Nu faci și tu un copil? Ce mai aștepți la vârsta ta? Eram dărâmată și cu toate astea undeva în sufletul meu nu-mi pierdusem speranța și încrederea în Dumnezeu. O bună prietenă îmi sugerase să citesc Vindecarea Sufletului scrisă de S.N. Lazarev și asta a fost pentru mine acel moment când am realizat puterea lui Dumnezeu. Începusem să mă rog și mă detașasem de toate gândurile, analizele, perpectivele pe care le aveam, agațându-mă doar de iubirea pentru Dumnezeu”, a declarat Lili Sandu.
Lili Sandu, în vârstă de 40 de ani este însărcinată în 13 săptămâni și este foarte entuziasmată că a trecut cu brio peste primul semestru de sarcină. Acum ea și Silviu Țolu se bucură de clipele petrecute împreună și abia așteaptă ca rodul iubirii lor să vină pe lume. În ceea ce privește sexul bebelușului, cei doi au preferat să păstreze secretul.
De asemenea, un alt eveniment important din viața vedetei ar fi faptul că iubitul său a cerut-o în căsătorie chiar în ziua în care aceasta a împlinit 40 de ani. Cererea a avut loc într-un cadru romantic în Instabul, acolo unde cei doi au sărbătorit ziua de naștere a fostei vedete de la Ferma Vedetelor. Răspunsul a fost bineînțeles unul afirmativ.