Gabi Torje, iritat după derby: „Atunci nu m-ați întrebat cât de dureros este pentru FCSB”

Andrei Cezar 31.01.2022, 10:30
Gabi Torje, iritat după derby: „Atunci nu m-ați întrebat cât de dureros este pentru FCSB”

Dinamo a suferit o nouă înfrângere usturătoare în fața marii rivale, FCSB. „Câinii roșii” au pierdut pe teren propriu cu scor de neprezentare și rămân pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1. La finalul partidei, Gabi Torje a declarat că formația sa a intrat în istorie cu un lucru negativ prin cele 9 goluri încasate în derby-urile din actualul sezon, dar s-a arătat încrezător că lucrurile se vor schimba în play-out, iar Dinamo va scăpa de retrogradare.

Gabi Torje, iritat după derby-ul cu FCSB: „Sunt întrebări răutăcioase”

6-0 în tur și 0-3 aseară, în „Ștefan cel Mare”. Două rezultate care au scris istorie în „derby de România”. Niciodată în istoria confruntărilor directe dintre Dinamo și FCSB nu s-a înregistrat o diferență atât de mare de goluri.

Gabi Torje a fost întrebat de jurnaliști,  la finalul partidei, cât de dureroasă este această nouă înfrâgere în fața marii rivale. Mijlocașul dinamovist s-a arătat deranjat de întrebare și a oferit un răspuns neașteptat.

Din 2008 până în 2011, prima mea perioadă la Dinamo, nu am pierdut niciun derby și niciodată nu m-ați întrebat cât de dureros e pentru FCSB și când ne mai oprim din câștigat. Sunt întrebări puțin răutăcioase.”, a spus Torje.

Totodată, mijlocașul „câinilor” s-a declarat încrezător în ceea ce priveşte jocul echipei sale în play-out-ul Ligii 1 și a afirmat că, în cele din urmă, Dinamo va scăpa de retrogradare.

Clar că e dureros. Dar le ducem pe toate, ni le asumăm. Și sunt convins că nu vom retrograda. Am intrat în istorie cu un lucru negativ, asta e. Dinamo a întors la Liberec după 0-3 acasă, am intrat în istorie și atunci, iar acum intrăm în istorie cu 0-9 la general în două meciuri cu FCSB. Eu sunt convins că în play-out vom fi o echipă mult mai bună și ne vom salva.”

Diferența uriașă de puncte între Dinamo și FCSB

FCSB continuă să spere la titlu după rezultatul de duminică seara. Roș-albaștrii se află pe locul 2 în clasament cu 51 de puncte, la șapte puncte față de CFR Cluj care are un meci mai puțin. Echipa lui Dan Petrescu va primi vizita celor de la FC Botoșani, luni, de la ora 20:00 în ultima partidă a etapei cu numărul 23.

Dinamo se află în continuare într-o poziție extrem de dificilă. „Câinii” ocupă locul 15, cu 12 puncte acumulate în 23 de etape. Formația din Ștefan cel Mare are cea mai slabă apărare din Liga 1, cu 48 de goluri primite.

Urmăriți Impact.ro și pe