Editorial Alin Buzărin

Fulgy și frâul inutil al lui Capatos

Alin Buzărin 01.06.2021, 18:55
Fulgy și frâul inutil al lui Capatos

Nefiind snob, recunosc că știam de ”Clejani”, mai ales de Viorica. De Fulgy însă, spre rușinea mea, habar n-aveam. Am acte preocupări decât mondenitățile, nu urmăresc emisiunile lui Capatos, deși ne știm de mulți ani pe stadioane, iar indiferent de genul jurnalistic abordat, pentru mine Dan va rămâne un om de televziune profesionist, dar și o persoană de calitate.

Cine e tipul?

Am văzut insul din studio, luni noaptea, fără să știu cine e. Lucrurile s-au devoalat încet-încet. E Fulgy, fiul Clejanilor. Imediat, am căutat pe net. Dan Manole Constantin Fulgerică, pe numele întreg, 23 de ani. Prins drogat la volan pe 29 mai, cu doar 48 de ore înainte de a veni în emisiune.

Haina îl face pe om

Să ”circul” cu telecomanda mai departe? Parcă aș mai sta puțin pe Antena Stars. Tânărul uscățiv și smead e gălăgios, dă mult din gură și din mâini, lasă să se vadă tatuaje sofisticate. Se împăunează că treningul de pe el valoreză două mii de euro și că doar pe vizita la frizer, special pentru emisiune, a plătit două sute de euro. Personal, acest serviciu mă costă de 20 de ori mai puțin. E adevărat, rezultatele sunt mult mai nespectaculoase. Măcar pe dinafară, capul lui Fulgy arată ”fudroaiant”.

Dezvinovățire live?

Locvace, tânărul ”Clejan” povestește că el de fapt nu s-a drogat, deși în procesul verbal al Poliției se afirmă contrariul, și încă în urma recoltării probelor biologice. Zice că a inhalat de la ceilalți ceva, în jurul unui grătar. Dacă te prinde Poliția băut la volan, n-are nicio relevanță că ai băut cu bună știință sau ți-au turnat alții pe gât. Indiferent de împrejurări, nu trebuia să pleci cu mașina!

Gură multă și degeaba

Apoi, din gura ”Clejanului” au curs puhoi de laude de sine. Că el e mare youtouber (o fi!), că se știe cu Salam, cu Alex Velea, cu Țancă Uraganul. (Pe primii doi îi știam, ultimul a mai necesitat un efort de căutare pe net). Ba chiar că se bate pe burtă cu însuși Johnny Deep! Și că va merge la Las Vegas, la Cesar Palace, apoi se va întoarce și va da cu tifla ”săracilor”. Ați observat că expresia ”săracilor” e tot mai des întâlnită în gura cocalarilor care vor să se diferențieze cu ajutorul ei de noi, ceilalți, care n-avem banii lor?

Capatos asculta placid acest logos impetuos, această filipică agramată ținută de un tânăr de 23 de ani. Al cărui diagnostic ar trebui să pornească de la mitomanie agresivă, dar poate duce până la nebunie veritabilă.

Moderatorul, profesor neascultat

De ce trebuie să admirăm asemenea specimene pe micul ecran, fie și după miezul nopții? Numai și numai în numele ratingului? Capatos a sesizat că invitatul său a mers prea departe și a încercat să-i dea căteva povețe, plecate dacă nu din diferența clară de educație dintre cei doi, atunci măcar izvorâte din diferența de vîrstă de aproape un sfert de veac. I-a spus să fie mai calm, mai ponderat, mai puțin agitat. Rezultatul? Fulgy l-a tutuit, i-a zis ”bă” și a încheiat apoteotic spunând că el pleacă la Las Vegas. Ducă-se! Dar oare drumul spre Bălăceanca l-o ști?

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Alin Buzărin
Editorialist, un gazetar cu o vastă experianță în presa din România, Alin Buzărin semnează de două ori pe săptămână opinii și editoriale pentru Impact.ro. Cel mai probabil îl...