Franța ia măsuri radicale în lupta cu covid-19. Elevii nevaccinați nu vor mai avea voie în școli

Ana Anitoiu, Diana Dumitrache 28.07.2021, 22:04
Franța ia măsuri radicale în lupta cu covid-19. Elevii nevaccinați nu vor mai avea voie în școli

Elevii nevaccinați împotriva coronavirusului nu vor mai avea voie în școli în Franța, o perioadă, într-o anumită situație. Ministrul francez al Educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a făcut miercuri anunțul, în ciuda faptului că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut recent ca țările bogate să nu mai imunizeze anti-Covid-19 copiii și să doneze acele doze de ser statelor sărace.

Directorul OMS, despre vaccinarea copiilor

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Ghebreyesus, a declarat la Geneva că represintă un ”scandal moral” faptul că 75% dintre vaccinurile împotriva coronavirusului au fost administrate doa în zece țări până în prezent.

Tedros Ghebreyesus consideră că dacă aceste seruri anti-Covid-19 ar fi fost mai bine repartizate, ar fi fost protejați toți bătrânii și întregul personal medical din toată lumea. El a precizat că regretă că țări precum Elveția și Franța au cumpărat atât de multe doze fără să ţină cont de persoanele care nu vor să se imunizeze şi nici de faptul că vaccinarea copiilor şi adolescenţilor sănătoşi nu este necesară.

Declarațiile directorului OMS vin în contextul în care cele mai afectate de pandemia de coronavirus sunt țările sărace. Printre acestea se numără Haiti, cu mai puţin de 0,1 doze de vaccin administrate la 100 de locuitori, precum și state din Orientul Mijlociu, Africa, Asia de Sud și Asia centrală şi de Est.

Franta ia masuri radicale in lupta cu covid-19. Elevii nevaccinati nu vor mai avea voie in scoli
Elevi cu masti de protectie si dezinfectant asezati in banci, intr-o sala de clasa

Când nu vor mai fi primiți în școlile din Franța elevii nevaccinați

Mai exact, potrivit ministrului Educației din Franța, elevii nevaccinați nu vor mai avea voie să intre în colegii și licee timp de șapte zile, în cazul în care în clasa lor se descoperă un caz de Covid-19. Cei vaccinați vor putea merge în continuare la școală, iar ceilalți vor fi nevoiți să învețe de acasă.

Întrebat dacă această regulă nu este discriminatorie, ministrul francez a spus că este preferat ”răul mai mic”. Anunțul lui vine în contextul în care începând din luna septembrie vor fi deschise între 6.000 și 7.000 de centre de vaccinare în școli sau în apropierea lor pentru a crește numărul de elevi vaccinați anti-Covid-19.

”În cel mai bun scenariu, cel verde, nu va exista obligativitatea măștii la școlile primare, dar mă tem că nu va fi cazul în septembrie”, a mai spus ministrul francez al Educației, care a respins ideea obligativității vaccinării anti-Covid-19 pentru cadrele didactice. El a precizat că până acum s-au imunizat peste 80% din totalul profesorilor din țară.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...