Fotbalistul naționalei care a impresionat în România- Slovenia 1-2. De ce l-a lăudat Ilie Dumitrescu
Chiar dacă România a fost învinsă de Slovenia, fostul internațional Ilie Dumitrescu, a avut cuvinte de laudă la adresa unui tricolor. Este vorba despre Olimpiu Moruțan, despre care spune că a dinamizat jocul „tricolorilor” după ce a fost introdus pe teren la pauză.
Cu o floare nu se face primăvară
Surpriza plăcută, Olimpiu Moruțan. Demn de consemnat și golul frumos, singurul al Naționalei, marcat de Denis Drăguș.
„Moruțan a intrat foarte bine și cred că este un câștig pentru noi. Tehnică foarte bună și chiar și-a pus amprenta în această seară. Problema e că am început foarte prost acest joc. N-am reușit să avem echilibru între atac și apărare și să stopăm Slovenia. Repriza a doua a fost însă așa cum ne-am dori să vedem România în fața unui astfel de adversar bun.
Mă bucur și pentru reușita lui Drăguș, dar Moruțan este surpriza plăcută. Cam ăsta e profilul jucătorului român, așa ar trebui să arate la mijlocul terenului. Păcat de acel șut frumos la care a intervenit Oblak. Merita acel gol”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit gsp.ro.
În prezent, Ovidiu Moruțan, evaluat de Transfermerkt la 3,5 milioane de euro, evoluează în Serie B, la Pisa, unde e împrumutat de Galatasaray.
O noua prestație lamentabilă, sub bagheta lui Edi Iordănescu
Joi seara, într-un meci amical disputat pe Cluj Arena, naționala României a fost învinsă de Slovenia, scor 1-2. Echipa antrenată de Edi Iordănescu a făcut o primă repriză dezastroasă, în minutul 31 scorul fiind deja 0-2.
Și nu sunt singurele cifre ale dezastrului. Mai amintim și că 7-0 a fost raportul șuturilor pe poartă în prima repriză, în favoarea Sloveniei.
Selecționerul nu a părut îngrijorat de noua înfrângere, în urma unui joc submediocru, caracteristic deja sub bagheta sa. În fața jurnaațiștilor a declarat că a fost un test „foarte bun”.
”Pentru mine cel mai important este, sigur, ce se va întâmpla în Moldova, dar lupta mare începe în martie, în preliminariile Euro 2024”, a declarat Edi Iordănescu.