Fostul soț al Angelei Similea s-a stins pe patul de spital. Jan Hilgen avea Covid-19

Cristian Cojocaru 24.10.2021, 15:37
Fostul soț al Angelei Similea s-a stins pe patul de spital. Jan Hilgen avea Covid-19

Virusul Covid-19 a mai făcut o victimă, astfel că fostul soț al Angelei Similea s-a stins din viață la Spitalul Universitar din București. Jan Hilgen avea 78 de ani.

Fostul soț al Angelei Similea a decedat

Jan Hilgen a decedat pe patul de spital în urma infectării cu noul coronavirus, potrivit unor surse medicale care au declarat pentru colegii de la Gândul.ro. Acesta a fost internat de urgență cu saturația 80. Fostul soț al Angelei Similea prezenta mai multe comorbidități, dintre care diabet și hipertensiune, potrivit surselor din cadrul spitalului.

În momentul în care acesta a contactat virusul, Jan Hilgen a stat acasă timp de o săptămână, însă soția lui a chema Ambulanța în momentul în care starea acestuia se agrava. În vârstă de 78 de ani, acesta a fost transportat la Spitalul Universitar. Potrivit Gândul.ro, bărbatul a suferit un stop cardiac, iar resuscitarea a eșuat.

În prezent, soția acestuia se află în izolare, fiind la rândul ei infectată cu Covid-19. Angela Similea a avut patru mariaje dintre care primul cu un electrician, apoi cu un chitarist cu care are și un copil. Cea de-a treia căsnicie a avut-o cu afaceristul olandez care, din cauza faptului că a căzut în patima alcoolului, comportamentul acestuia nu era unul adecvat.

soț angelei similea
Angela Similea a avut patru mariaje

Ce a spus Angela Similea despre Jan Hilgen

Angela Similea s-a recăsătorit în anul 1999 pentru a patra oară , cu un politician alături de care și-a petrecut 12 ani din viață. În urma unei boli cumplite, bărbatul s-a stins din viață. În ceea ce privește mariajul cu Jan Hilgen, cântăreața a spus că reprezenta ”o cifră de afaceri înaltă”.

”Eu eram pentru el o cifră de afaceri înaltă prin tot ceea ce reprezentam (…) Soțul meu nu deschidea nici o ușă fără să spună «sunt soțul Angelei Similea», pentru că altfel, fiind cetățean străin, i-ar fi fost mult mai greu, în orice minister sau întreprindere de comerț exterior. (…) Ei bine, soțul meu, deci, venea târziu, marcat de această boală – eu consider că e o boală de care n-a putut scăpa -, băutura, și mă apostrofa: «Ce ești tu? Cine ești tu? Tu ești un nimeni, un r***t…». Eu nu mai cântam, nu mă mai chema nimeni, stăteam încremenită, perplexă de ceea ce vedeam la televizor, cu genunchii adunați sub mine pe o canapea… Iar el mă apostrofa cu dispreț. A și plecat până la urmă”, a mărturisit artista într-un interviu la Antena Stars.

Urmăriți Impact.ro și pe