Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko s-a întors în țară, pentru a se confrunta cu acuzațiile de trădare. El a susținut, cu câteva ore înainte de plecarea de la Varșovia spre Kiev, că acuzațiile au fost inventate de aliați ai actualului președinte al țării, Volodimir Zelenski.
Un procuror a precizat că Poroșenko, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina cu o avere estimată de Forbes la 1,6 miliarde de dolari (1,4 miliarde de euro), a fost implicat în finanțarea luptătorilor separatiști din estul Ucrainei, susținuți de Rusia, prin vânzări ilegale de cărbune, în perioada 2014-2015.
Curtea de la Kiev a pus sechestru pe bunurile lui Petro Poroșenko, ca parte a investigației privind acuzațiile de înaltă trădare, însă acesta susține că este nevinovat. El îl acuză pe succesorul său, președintele Volodimir Zelenski, că încearcă să-l discrediteze din punct de vedere politic pentru a distrage atenția de la problemele Ucrainei, inclusiv problemele economice și numărul mare de decese din cauza COVID-19, relatează Euronews.

„Dacă mă întrebați dacă voi fi arestat, cu siguranță nu. Nu pentru că sunt atât de încrezător, ci pentru că nu am niciun motiv. Mă întorc pentru a lupta pentru Ucraina. Lupta împotriva acuzațiilor motivate politic face parte din lupta mea patriotică pentru națiune”, a declarat Poroșenko.
Poroșenko a spus că vede acuzațiile cu care se confruntă ca fiind dăunătoare pentru țară, într-un moment în care Rusia a comasat zeci de mii de trupe la granița cu Ucraina. El a spus că administrația de la Kiev este responsabilă pentru unitatea națională, în condițiile în care „Moscova caută cu adevărat dezintegrarea și conflictul în interiorul țării”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Cred că aceasta este o acțiune foarte iresponsabilă a conducerii actuale pentru a dezintegra țara și a ruina unitatea”, a subliniat Poroșenko.
Diplomații occidentali au cerut unitate politică în Ucraina înainte de sosirea lui Poroșenko, în timp ce cabinetul lui Zelenski s-a distanțat de anchetă, declarând că procurorii și justiția sunt independenți și l-a acuzat pe Poroșenko că se crede deasupra legii.
Petro Poroșenko a fost ales în primul tur al alegerilor anticipate din 2014, la doar două luni după ce Viktor Ianukovici a fost înlăturat, în urma revoluției de la Maidan, dar a pierdut scrutinul din 2019, în fața lui Zelenski.