Florin Cîțu, gafă majoră la conferința de presă. Vlad Voiculescu, sărit din schemă. Cum a încercat să o dreagă premierul

Cristian Cojocaru 01.02.2021, 13:12
Florin Cîțu, gafă majoră la conferința de presă. Vlad Voiculescu, sărit din schemă. Cum a încercat să o dreagă premierul

În cadrul unei conferințe de presă, premierul României, Florin Cîțu a făcut o gafă majoră. Ministrul Sănătății a fost sărit din schema discuțiilor, lucru care l-a pus pe primul ministru într-o dificultate.

Florin Cîțu a făcut o gafă majoră care-l privește pe ministrul Sănătății

Astăzi a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia Florin Cîțu a făcut mai multe declarații cu privire la actuala situație din spitale. În cadrul acestei conferințe, prim-ministrul l-a sărit din schemă pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Cîțu a declarat că a avut mai multe discuții cu Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății în Guvernul Orban, cu privire la situația din spitale.

Cei doi au dezbătut puncte de interes major din domeniul sănătății, precum și incendiul de la Matei Balș și cel de la Spitalul Sf. Pantelimon. Potrivit premierului, au fost întocmite câteva rapoarte, iar ancheta este în plină desfășurare. Dacă cineva este vinovat de tragedia de la Matei Balș, va fi tras la răspundere așa cum afirmă Florin Cîțu.

„Primim rapoarte în fiecare zi. Am vorbit cu dl Tătaru, sunt deja câteva rapoarte existente şi trebuie să mă uit peste ele. Când vom avea o concluzie, vom spune. Dacă e cineva vinovat, va trebui să răspundă. Este o anchetă în curs şi vom vedea ce s-a întâmplat. Mă interesează mai mult să văd ce s-a făcut după tragedia de la Piatra Neamţ.”, a declarat primul ministru.

Prim-ministrul l-a sărit din schemă pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu
Prim-ministrul l-a sărit din schemă pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu

Relația dintre premier și Vlad Voiculescu

Primul ministru afirmă că a existat un plan de măsuri iar scopul este de a se afla dacă acesta a fost respectat sau nu.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

”A existat un plan de măsuri şi vreau să văd dacă au fost implementate.  Raportul a fost furnizat ministerului Sănătăţii, există un plan de măsuri actualizat săptămânal şi vom vedea dacă au fost aplicate. În acest stadiu suntem acum”, a spus premierul Florin Cîţu.

Cîțu a fost întrebat de către unul dintre reporteri de ce a avut aceste discuții cu fostul ministru al Sănătății și nu cu cel actual, Vlad Voiculescu. Premierul a ținut să menționeze că are o relație foarte bună cu colegii săi atât din partid cât și din Guvern.

„Am vorbit cu dl Tătaru pentru că suntem colegi de partid, iar azi am avut o şedinţă de partid. Bineînţeles că am o comunicare foarte bună cu toţi colegii din Guvern. Discutăm zilnic. În acest moment, prioritatea e bugetul pentru 2021.

Acesta întârzie puţin pentru că eu am cerut un lucru important şi  nu renunţ la el. Subvenţiile trebuie să fie legate de reforme. Aştept să văd reformele. Este anul reformelor! Dacă nu facem asta, vom continua să aruncăm bani buni în companii de stat care doar fac pierderi. Banii se vor duce doar în companii care vor reformă”. a mai adăugat Florin Cîțu.

Urmăriți Impact.ro și pe