Florin Cîțu despre fondurile care vor fi ajustate din PNRR: „România este victima propriului succes”

Gabriela del Pupo 31.01.2022, 16:08
Florin Cîțu despre fondurile care vor fi ajustate din PNRR: „România este victima propriului succes”

Florin Cîțu intervine în scandalul fondurilor care vor fi ajustate din PNRR. România pierde 2 miliarde de euro dar președintele PNL consideră că țara noastră este „victima propriului succes”. Dan Vîlceanu anunțase vineri că performața economică a României a dus la reducerea acestor sume.

România este victima propriului succes

Sumele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi ajustate dar fostul premier Florin Cîțu spune că țara noastră nu este un caz singular și toate țările care au înregistrat creșteri economice vor trebui să renunțe la parte din sumele prevăzute. Pachetul de ajutor acordat prin PNRR este menit să ajute economiile țărilor membre să depășească etapa de cădere economică cauzată de pandemie, Cîtu spune că performanța economică a României a dus la această recalculare.

 

„Aștept propunerea în Coaliție. PNRR este aprobat cu un anumit procent. Așa în declarații publice poți să îți faci o agendă publică. Poate că ar fi mai bine să discutăm mai mult în Coaliție decât la televizor. Toate țările trebuie să facă aceste ajustări. România este victima propriului succes pentru că am făcut anumite ajustări mult mai rapid decât era estimat în PNRR și atunci bineînțeles, sumele sunt ajustate.” a declarat Florin Cîțu.

Câți kilometri de autostradă sunt cuprinși, de fapt, în PNRR
PNRR

PSD spune că PNRR poate fi renegociat

Pe de altă parte partenerul de Coaliție la Guvernare, PSD spune că pot fi renegociați termenii în baza cărora se alocă aceste sume.

„În primul rând, am vorbit de la început despre o optimizare a PNRR, în al doilea rând, nu plafonează Comisia Europeană niciun plafon în direcția pensiilor. Vom discuta şi cu specialiştii, să vedem. Este trecută acolo o contribuţie la Pilonul II care să rămână în continuare, nu am nimic împotrivă, dar să nu fie prinsă în acest procent. Deci există soluţii tehnice”, a declarat azi Marcel Ciolacu.

Florin Cîțu susține că Pilonul II de pensii nu este prins în PNRR și că acest lucru nu ar fi posibil.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...