Flori care se plantează toamna în grădină. Trucuri și sfaturi de la cei mai pricepuți grădinari

Cazacu Alexandru 04.10.2022, 16:51
Flori care se plantează toamna în grădină. Trucuri și sfaturi de la cei mai pricepuți grădinari

Deși primăvara este cunoscută pentru grădinile colorate și pline de flori, asta nu înseamnă că toamna nu poate fi plină de activitate în grădină. De fapt, toamna este un moment perfect pentru plantarea unor flori. În acest context, noi vă vom prezenta o serie de flori care se plantează toamna în grădină.

Flori care se plantează toamna în grădină

Toamna și-a intrat pe deplin în drepturi, însă asta nu înseamnă că este o perioadă în care să îți neglijezi grădina. Ba chiar dimpotrivă, activitatea în grădină trebuie să fie cât mai diversă, începând cu prima lună de toamnă. Așadar, dacă vrei să ai o grădină frumoasă, iată o serie de flori care se plantează toamna în grădină.

Lalele

În caz că nu știați, bulbii de lalea pot fi plantați încă din septembrie și până la finele lunii noiembrie. Evident, dacă temperaturile nu scad sub 0 grade. Cum se plantează lalelele? Ei bine, bulbii se pun în gropi de 10-12 cm, apoi se acoperă cu pământ și se udă. Cu toate acestea, nu trebuie să exagerăm cu apa. Lalele cresc atât în locuri umbrite, cât și în prezența soarelui, așa că le poți planta în orice loc din grădina ta.

Flori care se plantează toamna – Narcise

Narcisele pot fi plantate chiar la începutul toamnei. De fapt, specialiștii recomandă plantarea acestora în luna septembrie, deoarece au nevoie de o perioadă mai lungă de adaptare decât lalelele. În schimb, aceste flori preferă locurile însorite și umezeala. Așa că trebuie să te asiguri razele soarelui ajung în locul în care le-ai plantat.

În ceea ce privește plantarea narciselor, bulbii se pun în gropi cu diametrul de 10-15 cm și la o distanță de aproximativ 10 centimetri între ei.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Freziile

Dintr-o grădină frumoasă și plină de culoare nu trebuie să lipsească freziile. Aceste minunate flori vor înflori abundent la primăvară, însă trebuie plantate la începutul toamnei. Pentru a te asigura că freziile înfloresc la început de primăvară, bulbii trebuie plantați toamna devreme.

Freziile au nevoie de un sol afânat și bine drenat. Este important ca bulbii să fie plantați în zone însorite și luminoase. Cu o zi înainte de a planta freziile, nu uita să uzi solul.

Flori care se plantează toamna – Zambile

Cu siguranță zambilele te vor încânta încă de la începutul primăverii, însă pentru asta trebuie să le plantezi chiar de la debutul lui septembrie. Zambilele se plantează urmând aceeași pași ca și în cazul lalelelor. Ele cresc atât în zone umbrite și răcoroase, cât și în locuri însorite.

Flori care se plantează toamna
Flori care se plantează în toamnă – Zambile

Margarete africane

Spre deosebire de margaretele obișnuite, cele africane înfloresc pe vreme rece și înviorează grădina în primăvară. Aceste flori au nevoie de soare, însă se dezvoltă și la umbră parțială.

Iriși

Din lista noastră cu flori care se plantează toamna în grădină nu trebuie să lipsească irișii. Atunci când alegem bulbii pe care îi vom planta, trebuie să ne asigurăm că aceștia sunt perfect sănătoși și fără urme de mucegai.

Bulbii se plantează în gropi cu diametrul de aproximativ 15 centimetri, însă trebuie să ne asigurăm că lăsăm o distanță de 25-30 cm de plantele vecine. După plantare, irișii se prind destul de repede și devin rezistenți la condițiile de mediu și temperatură.

Flori care se plantează toamna – Lăcrămioare

Pentru lăcrămioare este necesar să găsim un loc în care pământul este bine drenat. Pentru a asigura o bună drenare, la plantarea acestor flori este necesar să amestecăm pământul cu materiale organice. Compostul, turba sau îngrășământul natural descompus pot fi alegerea potrivită în acest sens. Aceste flori se adaptează ușor oricărui tip de sol, mai puțin solului care reține apa. Bulbii se plantează într-un loc semi-umbros.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cazacu Alexandru
Alexandru s-a alăturat echipei Impact.ro încă de acum doi ani. Este specializat în materiale SEO din domeniile social, știință, cultură și utile, însă îi face plăcere să scrie și...