Filmarea cu Sofia Vicoveanca și Florin Piersic împreună, în tinerețe. Cum au ajuns cei doi artiști să fie protagoniștii unui moment unic. „Eram și eu tinerică” (Exclusiv)

Badea Violeta, Cătălina Burghelea 05.01.2023, 14:28

Mai știi cum arătau Sofia Vicoveanca și Florin Piersic în urmă cu mai bine de 30 de ani? Ei bine, o filmare cu cei doi artiști circulă, zilele acestea, în mediul online. Ambii erau tineri, extrem de frumoși și foarte talentați. Iată cum au ajuns cântăreața de muzică populară și actorul să fie protagoniștii unui moment unic!

Imagini incredibile cu Sofia Vicoveanca și Florin Piersic, din tinerețe. Filmarea face senzaţie pe internet

Mai bine de trei decenii au trecut de când Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au cântat și au dansat împreună. La fel ca și acum, cei doi au făcut furori pe scenă și au atras toate privirile.

Dintotdeauna, cei doi artiști au fost extrem de eleganți și bine puși la punct. Din imagini se observă că cei doi aveau foarte mare grijă de aspectul lor fizic și talentul lor este unic.

De-a lungul timpului, Sofia Vicoveanca și Florin Piersic au avut apariții impresionante, dar foarte rar au fost surprinși împreună pe scenă. Recent, artista a vorbit despre videoclipul care a devenit viral pe internet.

„E o filmare mai de demult, Florin făcea toată treaba acolo. A fost și este un bărbat frumos. Eram pe vremuri, acum vreo 100 de ani, eram și eu tinerică, și Florin, ia uitați-vă, și la el, tot la fel, tinerel!

Nu mai grăim din alte vremuri. Florin rămâne unicat și, gata, am încheiat povestea! Și acum arată foarte bine”, a mărturisit interpreta de muzică populară pentru Playtech Știri.

Internauții au comentat imaginile

Internauţii au fost impresionaţi de filmarea cu Sofia Vicoveanca și Florin Piersic şi au luat cu asalt secțiunea de comentarii. Mulți dintre utilizatori i-au complimentat pe cei doi artiști.

„Doi bucovineni adevărați ai României, inconfundabili. Sunteți superbi, să trăiți mulți ani fericiți!

Niște artiști de aur nu mai întâlnim așa ceva niciodată în viață.

Doamne, câtă diferență dintre artiștii de odinioară și cei de acum, incomparabil, ca voci și interpretare!

Superb! Sunt mândru că sunt bucovinean cu așa o Doamnă a cântecului popular Sofia Vicoveanca și cu un mare actor, precum Florin Piersic, care și el la origini este bucovinean de-al nostru. Să ne trăiască mulți ani fericiți!”, au fost doar câteva dintre comentariile internauților.

Citește și Rețeta de post cu care Sofia Vicoveanca a cucerit mesenii. Îi iese mereu delicioasă „Nepoatele mele mă roagă să le fac”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...