Festivităţile de Ziua Naţională se vor desfășura fără public. Decizia a fost luată de CNSU

Stan Filon 13.11.2020, 08:42
Festivităţile de Ziua Naţională se vor desfășura fără public. Decizia a fost luată de CNSU

Festivitățile dedicate Zilei Naționale de 1 Decembrie se vor desfășura în condiții foarte stricte, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus cu care se confruntă și țara noastră. Noul virus a făcut autoritățile să restricționeze accesul cetățenilor la festivități, iar celebrele defilări ale trupelor Armatei române vor lipsi și ele.

Festivităţile de Ziua Naţională se vor desfășura fără public

Decizia a fost luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), care a hotărât prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând de pe 14 noiembrie. În aceeași zi s-a decis și organizarea ”ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în piaţa Arcului de Triumf din municipiul Bucureşti, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului”.

 ”Se propune aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în piaţa Arcului de Triumf din municipiul Bucureşti, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului şi cu respectarea următoarelor măsuri:

Festivitatile de Ziua Nationala se vor desfasura fara public, anul acesta
Festivitatile de Ziua Nationala se vor desfasura fara public, anul acesta

400 de persoane vor lua parte la ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în piaţa Arcului de Triumf

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
d) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
e) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;
f) duratei ceremoniei este de maximum o oră”, arată decizia CNSU care urmează să fie discutată şi şedinţa Guvernului de joi.

Chiar dacă restricțiile impuse de guvern în lupta împotriva pandemiei de coronavirus prevăd adunaea a cel mult 50 de persoane la festivitățile în aer liber, autoritățile au decis participarea a 400 de persoane la festivitățile dedicate zilei de 1 Decembrie.

„Cu siguranță nu va mai fi acea paradă (de 1 decembrie – n.r.), cu siguranță că nemaifiind parada nu va mai exista motiv ca oamenii să vină să asiste la paradă. Va fi o sărbătorire în niște condiții mult mai stricte care să țină cont de numărul maxim de persoane în spațiul deschis care pot să participe la un eveniment, 50 de persoane. Sunt reguli care le vom respecta cu strictețe”, declarat Ludovic Orban cu câteva zile înainte.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...