Festivalul Crizantema de Aur din Târgoviște își desfășoară cea de-a 54-a ediție, în plină pandemie

Daniela Alexandru 15.10.2021, 20:24
Festivalul Crizantema de Aur din Târgoviște își desfășoară cea de-a 54-a ediție, în plină pandemie

Cel mai longeviv festival muzical din România, Crizantema de Aur, se va desfășura, la Târgoviște în perioada 21 – 23 octombrie. Festivalul Crizantema de Aur de va desfășura sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, ajungând la cea de-a 54-a ediție. Prima ediție a festivalului a avut loc în anul 1968, iar de atunci este organizat neîntrerupt în fosta capitală a Țării Românești.

A 54 ediție a Festivalului Crizantema de Aur din Târgoviște

Organizatorii, Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost inițiată de organizatorii festivalului în anul 2016, în colaborare cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, și care se află în atenția Ministerului Culturii.

Evenimentul se desfășoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, iar concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de gală).

A 54 editie a Festivalului Crizantema de Aur din Targoviste
Festivalul Crizantema de Aur din Targoviste

În paralel cu evenimentele muzicale vor avea loc și alte evenimente conexe ce se vor desfășura la Muzeul Casa Romanței, muzeu unic în România. Este vorba despre lansări editoriale și discografice, dezbateri și mese rotunde dedicate celebrării patrimoniului muzical și poetic al romanței.

Ediția a 54 a festivalului se desfășoară cu restricții impuse de reglementările legale actuale.

Muzeul Casa Romanței – spațiu expozițional unic în România

Din 2017, într-un impunător imobil s-a deschis Muzeul Casa Romanței. Spațiu expozițional unic, Muzeului Romanţei aflat sub patronajul Federaţiei Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO din Europa şi America de Nord, s-a deschis la Târgoviște ca simbol al celui mai longeviv festival de romanțe din România, Crizantema de Aur.

Urmăriți Impact.ro și pe