România ar putea avea un nou ţinut recunoscut ca Geoparc Global de UNESCO. „Are un mare potenţial”

Daniela Alexandru 21.09.2021, 19:21
România ar putea avea un nou ţinut recunoscut ca Geoparc Global de UNESCO. „Are un mare potenţial”

Buzăul are șanse mari să devină al doilea ținut din țară recunoscut de UNESCO. Este vorba despre posibilitatea de a deveni Geoparc Global. Evaluatorii UNESCO și-au încheiat duminică vizita de lucru și s-au declarat mulțumiți de lucrurile găsite în teren, chiar dacă recunosc că mai sunt lucruri de pus la punct, mai ales în ceea ce privește infrastructura.

Al doilea ținut din România recunoscut ca Geoparc Global

„Ținutul Buzăului” are șanse mari să devină al doilea ținut din România recunoscut ca Geoparc Global de UNESCO, zona fiind catalogată drept una cu potențial imens.

„Cred că acest geoparc are un mare potenţial şi echipa a făcut un pas important alături de populaţia locală şi cred că următorul pas care trebuie făcut este de a face o mai bună infrastructură în zonă, pentru că este oarecum greu de ajuns în unele locuri, iar zona are un mare potenţial de a atrage oamenii.

Ne gândim la drumuri, la accesibilitate, la centre de vizitare ca cele pe care le-am văzut, care sunt extraordinare”, a spus Margaretha Roelfs, evaluator UNESCO.

Reprezentanții UNESCO au vizitat principalele atracții din județul Buzău precum Domurile de sare, Vulcanii Noroioși, așezările rupestre și focurile vii. Ilias Valiakos, celălalt evaluator UNESCO venit la Buzău, a explicat că a găsit în Ţinutul Buzăului un lucru inedit şi anume tehnologia modernă îmbinată într-un mod unic cu cea tradiţională.

România ar putea avea un nou ţinut recunoscut ca Geoparc Global de UNESCO
România ar putea avea un nou ţinut recunoscut ca Geoparc Global de UNESCO

Este un teritoriu cu un potenţial imens

„Înainte de a vă prezenta o listă a obiectivelor de atins vreau să vă spun mai bine ce am găsit aici. Am văzut în ultimele 4 zile nişte lucruri extraordinare. Infrastructură în curs de realizare, centre de informare realizate pe o tehnologie ultramodernă combinată cu elemente tradiţionale ceea ce pentru mine a fost o noutate pe care nu am văzut-o la alte geoparcuri aceea de a combina tehnologia nouă cu lucrurile tradiţionale.

Mi-a plăcut asta foarte mult. Am văzut nişte panouri impresionante cu un design smart care atrag oamenii către alte puncte din geoparc şi care ajută astfel la prelungirea şederii turiştilor aici. Este un teritoriu cu un potenţial imens şi au fost făcute lucruri impresionante aici, dar în lumea geoparcurilor nu există geoparcuri perfecte, ci mereu este nevoie de îmbunătăţiri.

Nicăieri nu este un geoparc perfect. Lucrul bun este că oamenii care lucrează în teritoriu au înţeles exact ce trebuie făcut, politicienii par responsabilii pentru ce se întâmplă şi oamenii par a şti exact ce trebuie făcut, au o hartă a ceea ce trebuie făcut şi par să se ţină de ea indiferent câţi ani va dura. Aceasta este idea de geoparc- totdeauna să devii mai bun.

Dacă Buzăul va deveni un geoparc, peste patru ani alt evaluator va veni şi atunci vi se va spune că trebuie făcute şi alte lucruri. De aceea un geoparc nu doarme niciodată. Totdeauna este o competiţie să faci lucrurile bune”, a spus Ilias Valiakos, potrivit Adevărul.ro.

Daca raportul va fi favorabil, Buzăul va fi a doua regiune românească, dupa Țara Hațegului, care va fi declarată Geoparc Global.

Urmăriți Impact.ro și pe