Fenomenul meteo periculos care se va intensifica pe tot globul. Va produce precipitaţii record

Nicu Stan, Diana Dumitrache 25.01.2022, 16:11
Fenomenul meteo periculos care se va intensifica pe tot globul. Va produce precipitaţii record

Fenomenul meteo periculos care se va intensifica pe tot globul. Furtunile masive cu precipitații extreme vor fi mult mai dese în viitor, anunță meteorologii. O echipă de oameni de știință de la Universitatea Tsukuba din Japonia, a descoperit fenomenul extrem se va intensifica și va lovi globul.

Un fenomen meteo periculos se extinde pe tot globul. Aduce precipitații record și ar putea apărea și în țara noastră

Japonezii au descoperit că un feneomen meteo foarte periculos se va extinde la nivelul întregului glob. Astfel, cercetătorii de la univesitatea Tsukuba au anunțat că așa-numitele ”râuri din cer” vor aduce precipitații nemaivăzute, în deosebi în regiunile din Asia, precum și în Europa și America de Nord.

Fenomenul periculos denumit râuri din cer este alcătuit din niște benzi înguste de vapori de apă concentrați, care curg prin atmosferă și pot conduce la niveluri ridicate de precipitații peste munți sau zone cu altitudini medii, informează Daily Mail.

Incalzirea globala mai are ca efect si raurile din cer
Incalzirea globala mai are ca efect si raurile din cer

Cercetătorii au creat un model

De asemenea, cercetătorii au creat un model pentru a înțelege comportamentul râurilor atmosferice și al precipitațiilor extreme din Asia de Est, în urma diferitelor rezultate ale schimbărilor climatice.

Astfel, cercetătorii au fost inspirați să analizeze fenomenul, după ce în Asia de Est au căzut precipitații extreme, abundente, în iulie 2018 și iulie 2020, cauzate de aceste râuri atmosferice.

Ce s-ar întâmpla dacă temperatura globală ar crește cu 4 grade Celsius

Echipa de oameni de știință de la Universitatea Tsukuba din Japonia a descoperit că dacă temperatura globală ar crește cu 4 grade Celsius, în cazul celui mai rău scenariu în ceea ce privește schimbările climatice, atunci râurile atmosferice ar deveni mai intense și ar duce la precipitații record în toată Asia de Est.

Chiar dacă oamenii de știință au analizat doar Asia de Est, ei au anunțat că previziunile lor s-ar aplica și în zonele cu altitudini medii cu lanțuri muntoase abrupte, inclusiv în Europa și America de Nord.

Și în România ar putea apărea acest fenomen meteo foarte periculos

„Devine din ce în ce mai clar că încălzirea globală înseamnă mai mult decât temperaturile mai ridicate”, au anunțat experții japonezi.

Evenimentele extreme, cum sunt ploile abundente, inundațiile și valurile de căldură ucigașe, devin din ce în ce mai dese și mai intense, pe tot globul, astfel că și în țara noastră își vor putea face apariția astfel de fenomene în următoarea perioadă. Descoperirile japonezilor au fost publicate în luna decembrie 2021 în revista Geophysical Research Letters.

Urmăriți Impact.ro și pe