Fenomenul magic din munții Carpați. Are trei nume și este văzut o dată în viață

Badea Violeta 13.11.2022, 09:48

În această perioadă a anului, pe creasta Munților Carpați, poți să vezi un adevărat spectacol demn de-a fi văzut și fotografiat. Fenomenul este unic și pare să fie desprins dintr-o poveste de basm. Iată despre ce este vorba!

Fenomenul incredibil care se petrece în Munții Carpați

Se pare că, aproape de sfârșitul toamnei, dacă urci foarte mult pe munții Rodnei poți avea parte de un peisaj desprins din basme. Totul datorită efectului Gloria, un fenomen extrem de rar.

De curând, acesta a fost surprins de inginerul Romsilva, Geo Moldovan, în Parcul Național Munții Rodnei, al doilea parc național din țară ca suprafață, cu peste 47.000 de hectare, situat în partea de nord a României, în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. Conform Romsilva, efectul Gloria mai poarta numele de „Spectru montan” ori „Spectru Brocken”. Iată cum apare:

„În condiții propice, umbra observatorului este proiectată pe ceață. Picăturile minuscule de apă reflectă lumina soarelui înapoi către acesta, formând un nimb colorat în jurul umbrei.

Condițiile rare se referă la refracția și dispersia luminii atunci când soarele, situat în spatele celui care observă , îi proiectează umbra pe un nor sau pe ceața situată mai jos decât poziția acestuia, iar norul respectiv este format din picături de apă cu diametrul de dimensiune situată într-un interval bine precizat.”, se arată pe pagina de Facebook a celor de la Romsilva.

Citește și Marea Mediterană își schimbă culoarea. Fenomenul ciudat care se petrece în aceste luni!

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Efectul Gloria. Sursa foto Regia Nationala a padurilor - Romsilva Facebook
Efectul Gloria. Sursa foto: Regia Nationala a padurilor – Romsilva (Facebook)

Alte 3 fenomene naturale de care probabil că nu ai auzit

  • Fulgere vulcanice

Lava care curge și cenușa care se împrăștie sunt trăsături așteptate ale vulcanilor, dar ce se întâmplă cu fulgerele? Acestea apar în timpul primelor etape ale erupțiilor vulcanice explozive, în care cenușa, gazele, rocile și lava sunt expulzate foarte repede.

Atunci când lava – rocă topită dezvoltată în mantaua sau crusta Pământului – erupe la suprafață, cenușa și funinginea se alătură adesea, creând hrana pentru fulgerele vulcanice.

  • Halouri de soare

Aceste halouri fantomatice de culoare albă sau curcubeu palid în jurul soarelui sunt create de interacțiunea dintre lumină și cristalele de gheață din atmosferă. Când lumina soarelui cade pe aceste particule de gheață, refractă lumina făcând întregul spectru de culori vizibil în jurul Soarelui.

  • Nori Mammatus

Imaginează-ți că lași o mâzgă groasă și vâscoasă să se scurgă încet printr-un ecran și vei avea o imagine decentă despre cum arată norii mammatus pe cer.

Spre deosebire de norii normali, mammatus sunt formați prin scufundarea aerului, mai degrabă decât prin ridicarea acestuia, și sunt făcuți în principal din gheață.

Citește și Fenomenul ciudat care se întâmplă în Munții Alpi. A ajutat la găsirea unui avion dispărut cu decenii în urmă!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...