FC Botoșani a transferat un jucător din Siria, dar nu se aștepta la nebunia care a urmat. „Ni s-a blocat facebook-ul”

Marian Cărăvan 24.11.2020, 13:25
FC Botoșani a transferat un jucător din Siria, dar nu se aștepta la nebunia care a urmat. „Ni s-a blocat facebook-ul”

Prim-divizionara FC Botoșani a transferat un jucător din Siria. Nimeni nu se aștepta la nebunia care a urmat după anunț.

Nebunie la Botoșani, după transferul unui jucător din Siria

Un simplu anunț a provocat o adevărată isterie pe rețelele sociale. FC Botoșani a anunțat în urmă cu puțin timp transferul unui fotbalist din Siria. Mijlocașul ofensiv Mahmoud Al-Mawas va juca pentru prima oară în Europa. Vine în România, unde va evolua pentru FC Botoșani. De îndată ce au aflat vestea, fanii sirianului au dat năvală pe pagina de Facebook a clubului moldav. Au făcut „prăpăd”. Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Postarea botoșănenilor tinde să bată toate recordurile. Sunt deja peste 3.500 de aprecieri și peste 2.000 de comentarii, iar numărul acestora continuă să crească.

Valeriu Iftime, patronul echipei din Botoșani, își freacă mâinile de bucurie și consideră toată povestea drept o mare lovitură de marketing.

„Hahaha, recent chiar ni s-a blocat Facebook-ul din cauza mesajelor primite de la fanii lui. A semnat, sâmbătă cred că va ajunge în România. El este un jucător foarte iubit în Siria, este căpitanul echipei naționale, a și marcat în ultimul meci. Prin câte nenorociri am trecut anul ăsta, această lovitură de marketing chiar e un lucru pozitiv.

Nu știu dacă se vor cumpăra tricouri cu el, dar ne-am gândit la o strategie de marketing. Să-l vedem și pe teren, sperăm să nu înghețe aici. Ne bucurăm că am câștigat un număr mare de fani”, a spus Valeriu Iftime, pentru Digi Sport.

Mahmoud Al-Mawas este noul jucator al echipei FC Botosani
Mahmoud Al-Mawas este noul jucator al echipei FC Botosani

Cine este Mahmoud Al-Mawas, fotbalistul transferat de FC Botoșani

Născut la data de 1 ianuarie 1993, la Hama, în Siria, Mahmoud Al-Mawas a semnat pe doi ani cu FC Botoșani. În această săptămână se va alătura echipei antrenate de Marius Croitoru.

„Mahmoud Al-Mawas, mijlocașul ofensiv de 27 de ani născut în Siria, a semnat cu FC Botoșani pe o perioadă de 2 ani și se va alătura echipei conduse de Marius Croitoru în această săptămâna.

Mahmoud a mai jucat la echipele Umm Salal SC din Qatar, Al-Muharraq din Bahrain, Al-Arabi SC din Kuwait, Al-Faisaly din Arabia Saudită, iar la naţionala Siriei are 68 de partide și 11 goluri marcate.

Bine ai venit, Mahmoud Al-Mawas!”, se precizează în comunicatul formației din Botoșani.

Mahmoud Al-Mawas a marcat pe 12 noiembrie în meciul Uzbekistan – Siria 0-1. Mijlocașul ofensiv sirian are o cotă de piață de 675.000 de euro. FC Botoșani este prima echipă din Europa la care va activa fotbalistul sirian. Contractul cu FC Botoșani expiră la data de 30 iunie 2022.

După 11 etape din actualul sezon, FC Botoșani se află pe locul 11, cu 12 puncte.

Urmăriți Impact.ro și pe