Exercițiu NATO nemaivăzut, cu 2400 de militari, în zona Mării Negre. Forțele Navale Române au o misiune grea

17 03. 2021, 11:17

Exercițiu NATO nemaivăzut, în zona Mării Negre. Astfel că un număr de 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă şi 10 aparate de zbor vor participa, în perioada 19 – 29 martie, la ”Sea Shield 21” , fiind cel mai mare şi mai complex exerciţiu multinaţional NATO organizat de Forţele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre.

Exercițiu NATO în zona Mării Negre

Astăzi, Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) a informat, printr-un comunicat de presă, că toate activităţile de instrucţie sunt conduse de Comandamentul Flotei, forţele participante fiind cele din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia. Astfel, Comandamentul Maritim Aliat al NATO va participa cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte şi fregata „Regina Maria”.

Acesta cuprinde toate etapele unei operaţii militare navale NATO de răspuns la o criză geopolitică în regiune şi are rolul de a demonstra angajamentul constant al Armatei României pentru întărirea posturii maritime a Alianţei într-un mediu de securitate volatil. După anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, în anul 2014, Forţele Navale Române au propus aliaţilor NATO introducerea acestui exerciţiu de nivel tactic pe agenda programelor de instruire colectivă, pentru dezvoltarea interoperabilităţii forţelor, în toate mediile de luptă (maritim, submarin, terestru şi aerian), găsim menționat în comunicat.

Prima ediţie a exerciţiului multinaţional „Sea Shield” a avut loc în 2015, iar în anii următori toate scenariile acestuia au fost adaptate, cu scopul de a răspunde cât mai rapid şi eficient, la întregul spectru de ameninţări la adresa securităţii maritime şi a stabilităţii regionale.

Exercitiu NATO

Pentru desfăşurarea secvenţele planificate pe mare ale „Sea Shield 21” vor fi puse la dispoziție un crucişător, un distrugător, fregate, corvete, dragoare şi vânătoare de mine, nave purtătoare de rachete, o navă de patrulare şi remorchere maritime. În plus, pentru lupta împotriva ameninţărilor aeriene vor fi disponibile aeronavele F-16 „Fighting Falcon”, MiG 21 „Lancer” şi elicoptere IAR-330 ale forţelor aeriene şi navale române, dar și avioane de vânătoare „Eurofighter Typhoon” din Spania şi aeronave de cercetare aeriană din Turcia și SUA.

Lângă litoralul românesc, trei detaşamente mobile de lansare rachete ale Forţelor Navale Române şi o baterie de rachete de coastă a Forţelor Navale Poloneze vor acţiona de la Capu Midia, cu scopul de a respinge forţelor inamice. Există și o noutate, iar asta pentru că marinarii militari polonezi participă, pentru prima dată, la exerciţiul „Sea Shield 21” cu un sistem mobil de rachete sol-navă „Kongsberg”.

Toate aceste nave militare străine vor acosta în portul Constanţa, conform unei planificări bine făcute, în perioada 17-19 martie, pentru o escală de refacere a capacităţii de luptă şi pentru pregătirea ultimelor detalii organizatorice.