EXCLUSIV Mihai Morar și Călin Goia și-au salvat cafenelele din buricul Capitalei. Cum au supraviețuit în ”Anul Pandemiei”: ”Nu a fost deloc ușor. Vă mulțumim pentru fiecare vizită!”
Cele două vedete de calibru, Mihai Morar, fostul prezentator al emisiunii ”Răi, dar buni” (Antena Stars), și Călin Goia, solistul trupei Voltaj, au reușit, în ”Anul pandemiei”, să-și salveze localurile din buricul Capitalei. Se mențin cu greu pe linia de plutire, rezistând eroic, în timp ce alți colegi de breaslă au fost nevoiți să pună lacătul pe afaceri.
Mihai Morar și Călin Goia și-au salvat cafenelele din buricul Capitalei
Mihai s-a pozat recent în fața cafenelei sale din zona Unirii, unde clienții statornici vin și acum să-și savureze cafeluța. Reporterii impact. ro au stat de vorbă cu ambii patroni marca VIP. Astfel, am aflat ce reduceri de preț promovează, dar și cum își atrag clienții, cu texte frumos meșteșugite, toate acestea dovedindu-se a fi o inteligentă campanie de marketing.
La localul lui Mihai Morar, din Piața Unirii, clienții beau cafeluța din pahare de hârtie, la măsuțele de pe trotuar
Mihai Morar ne-a mai declarat, în exclusivitate pentru impact.ro: “De fiecare dată când treceți pe lângă un restaurant sau o cafenea, care încă mai funcționează, luați-o ca pe un miracol. 2020 a pus la pământ Horeca. Dar eu nu am văzut niciodata cafenelele ca un business. Ci ca locuri in care încă lumea socializează în mediu real, nu virtual. De aceea, speranța mea e că, așa cum în 2020 am fost primii care au căzut, 2021 va fi anul în care vom fi primii care ne vom reveni”.
” Piața Unirii e acum Piața Distanțării. Vremea grea se va termina cu o cafea bună”
Mihai Morar știe să-și promoveze localul, inaugurat în urmă cu doi ani, având și un site de unde se poate achiziționa cafea boabe, la preț redus. Iar zilnic, el postează câteva versuri frumoase, ca un bonus pentru clienții săi, care nu l-au abandonat la greu: ”Lasă-te pe mâna mea/ Cum s-a lăsat această cafea/ Dăruindu-mi-se orb/Până la ultimul sorb”, a scris el, pe Facebook. Mihai a suferit enorm, în luna martie, când toate localurile au fost închise. El spunea atunci, cu tristețe: ”Am trecut puțin pe la ”Emozia”. Astăzi se face exact o lună de când am închis cafeneaua. Am șters praful, am aerisit și am pornit espressorul. Am “tras” câteva cafele. Și am ieșit, preț de câteva minute, în fața coffee shop-ului. Aici era cândva cea mai aglomerată stradă pietonală din București. Piața Unirii e acum Piața Distanțării. Vremea grea se va termina cu o cafea bună” – asta am scris cu markerul alb pe vitrina cafenelei înainte de a închide pe termen nelimitat. Vremea grea nu a trecut. Dar, dacă mi-a lipsit ceva enorm în ultima lună, asta mi-a lipsit profund: o cafea bună”.
Și Călin Goia de la ”Voltaj” și-a salvat ceainăria din Piața Amzei: “Nu a fost deloc uşor, am vândut ceai în regim online”