Relația dintre Cruduța și fostul soț al Claudiei Pătrășcanu devine din ce în ce mai serioasă. După o vacanță de vis petrecută pe yacht, focoasa brunetă și-a făcut bagajele și s-a mutat în somptuoasa vilă a lui Gabi Bădălău din Bolintin Vale.
Un nou cuplu se întrevede la orizont. Protagoniștii? Ea este una dintre cele mai controversate personaje din showbiz-ul autohton. Fosta prezentatoare TV, cu un număr destul de mare de iubiți la activ, implicată inclusiv într-un dosar de prostituție. El, fiul de senator, om de afaceri de succes, însurat cu Claudia Pătrășcanu, cu care se află într-un tumultuous proces de divorț.
Daniela Crudu și Gabi Bădălău, pentru că despre ei este vorba, au o relație de aproape două luni și, deși apropiații tânărului nu cred că acesta o va lua în serios pe Cruduța, iată că focoasa brunetă s-a mutat deja în impresionanta vilă pe care Bădălău o deține în Bolintin Vale. Surse din anturajul celor doi ne-au mărturisit că ei ar mai fi avut o idilă în urmă cu câțiva ani, însă acum lucrurile sunt ceva mai serioase, iar protagoniștii sunt mult mai maturi. Mutatul împreună s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, după o vacanță de vis petrecută pe yacht.
„Gabi le aduce pe toate să locuiască la el. Așa îi place lui, să le aibă pe toate la dispoziție. Asta nu înseamnă că gata, e îndrăgostit sau o ia de nevastă. Va scăpa de ea la fel cum a scăpat de toate celelalte”, au declarat surse pentru Impact.ro.
De-a lungul anilor, Daniela Crudu a avut parte de câteva relații controversate. De la doi dintre foștii iubiți ea a mâncat și bătaie. Primul ar fi Mihai Costea, care a altoit-o din motive de gelozie. La câțiva ani distanță, mai exact în luna februarie a acestui an, iubitul croat a băgat-o în spital pe Daniela tot din același motiv ca și fotbalistul: gelozia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La rândul său, Gabi Bădălău este cunoscut ca un bărbat care își jignește, umilește și agresează iubitele. Au spus-o la momentul cu pricina atât Andreea Mantea, cât și Ramona Gabor. Mărturie stă și declarația soției afaceristului, cântăreața Claudia Pătrășcanu, care a anunțat despărțirea de tatăl copiilor ei printr-un mesaj tulburător.
„După atâta umilinţă, abuz emoţional, infidelităţi, lipsa de lângă cei mai minunaţi copii, jigniri, minciuni… Renunţ! Renunţ la viaţa falsă şi tristă pe care am îndurat-o într-un an cât într-o sută! ! Vreau să lupt, dar nu sunt singură, ci cu Dumnezeu. Lupt pentru cei mai curaţi şi sinceri oameni din viaţa mea, copiii mei. Veţi creşte cu iubire şi linişte… restul nu contează! Atât timp cât Dumnezeu ne dă sănătate, le putem face pe toate”, a scris aceasta pe contul său de socializare.