Epidemia de COVID-19 îngreunează procedeele obișnuite de desfășurare a examenelor pe care trebuie să le susțină elevii din clasele a 8-a și a 12-a. Din acest motiv, Ministerul Educației va implementa măsuri stricte de distanțare socială, dar și de igienă.
Datele examenelor pentru elevii din anii terminali au fost stabilite de Ministerul Educației, în contextul în care Executivul nu a luat în calcul ideea anulării sau amânării acestor probe pe care trebuie să le susțină elevii din anii terminali. Prin urmare, au fost stabilite deja datele de 15 iunie pentru Evaluarea Națională și respectiv 22 iunie pentru examenul de Bacalaureat.

Nouatea din acest an, se rezumă, însă, la contextul actual, creat de epidemia de COVID-19, care a necesitat adoptarea unor măsuri speciale, care să îndeplinească acele criterii de igienă și protecție. Probele la care vor fi supuși elevii se vor desfășura în condiții speciale, pentru a se menține regulile de igienă cum ar fi purtatul măștilor pe perioada examenelor, precum și cele de distanțare socială, care va consta în distanțarea băncilor. În sală vor fi maximum 10 elevi, dispuși la distanță unii de alți.
În ceea ce privește învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, probele vor consta în prezentarea unor proiecte, spune Ministrul Educației.
Sesiunea de Bacalaureat din acest an va debuta cu probele scrise mai întâi, după care vor urma cele care vor verifica acele competențe lingvistice și digitale ale elevilor. Totodată, absolvenții claselor a 12-a vor avea mai puțin de învățat pentru examenele finale, pentru că materia de pe semestrul al doilea, din anul școlar 2019-2020 nu va fi inclusă în probele pe care le vor susține.
„Ceea ce doresc să precizez este faptul că programa pentru examenul de Bacalaureat de anul acesta conţine mai puţină materie decât până acum (…)Am eliminat conţinuturile care se regăseau pe parcursul semestrului al doilea. Prin urmare au de parcurs numai materia de până la semestrul întâi”, a declarat Monica Anisie la Digi 24.
Măsurile de distanțare socială, precum și cele de obligativitate a purtării măștilor se vor implementa și pentru elevii din clasele a 8-a.
„Într-adevăr, trebuie să luăm măsuri prin care să nu expunem elevii şi, aşa cum am precizat, în sală vor fi maximum 10 elevi, distanţaţi fizic şi purtând, într-adevăr, măşti. Asta am spus încă de la început, că trebuie să luăm această măsură. Şi domnul Raed Arafat a spus că, purtând masca, îi protejăm pe ceilalţi şi ne protejăm şi pe noi”, a mai declarat Monica Anisie.