Evaluare Naţională 2021. Rezultatele la simulare, false? Ce reprezintă, de fapt, notele obţinute de elevi

Stan Filon 19.04.2021, 13:10
Evaluare Naţională 2021. Rezultatele la simulare, false? Ce reprezintă, de fapt, notele obţinute de elevi

Rezultatele la simularea examenului de Evaluare Națională au fost unele neașteptat de bune. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a rămas și el surprins plăcut de cum s-au mobilizat elevii, chiar dacă tot el recunoștea că învățământul online a fost unul la care nu toți elevii au luat parte.

Rezultate suspect de bune la simularea de la Evaluarea Națională 2021

Așadar, rezultatele de simularea examenului de Evaluare Națională 2021 dau speranțe autorităților care au descoperit că elevii chiar s-au pus cu burta pe carte, chiar în anul acesta mult încercat de pandemia de coronavirus, când orele s-au ținut aproape în exclusivitate în mediul online.

Dar ce rezultate au obținut elevii? Ei bine, rezultatele oficiale ale simulărilor la examenele de Evaluare Naţională din martie, anul acesta, arată că proporţia elevilor cu medii mari sau egale cu 5 este de 65,6%. Procentul este sensibil mai mare, comparativ cu anii anteriori. La proba scrisă de Limba şi literatura română, proporţia a fost de 71,15%, la Matematică – 59,77%, în timp ce la Limba şi literatura maternă – 79,49%. La Matematică, unde proporţia a fost cea mai mică, s-au obţinut şi cele mai multe note de 10, respectiv 980, în timp ce la Limba şi lietratura română, numărul a fost de doar 88.

Rezultate suspect de bune la simularea de la Evaluarea Nationala 2021
Rezultate suspect de bune la simularea de la Evaluarea Nationala 2021

Ministrul Educației a rămas plăcut surprins

Cele mai bune rezultate au fost obţinute în Bucureşti (82,1%) şi în judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%). Comparativ cu simulările din anii precedenţi, rezultatele indică o creştere a mediilor mai mari sau egale cu 5: respectiv, în anul 2018 – 47% şi 51,47%, în 2017.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a spus că rezultatele sunt mai mult decât îmbucurătoare. ”În cazul simulării pentru Evaluarea Naţională, din fericire, se constată că au fost scoase în evidenţă calităţile elevilor, care după o lungă perioadă de predare online au reuşit să se mobilizeze în aşa fel încât au luat, precum aţi precizat deja, peste 20% în raport cu anul 2016, a fost rata de promovare. De altfel, în mai toate judeţele ţării rata de promovare a fost peste 50%, avem doar două situaţii – Vaslui cu 47,5% şi Timiş cu 48%, din motive bine cunoscute – au fost foarte multe şcoli care nu au putut organiza simularea, fiind localităţi carantinate”.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Școala online a dat rezultate mult peste așteptări ori au copiat elevii?

Specialiștii în educație au însă o altă părere. Aceștia lasă să se înțeleagă că elevii și-au dezvoltat alte ”calități”, cum ar fi cele de a copia fără să fie văzuți. ”În decembrie 2019 am avut rezultatele la testele PISA. Ultimii din Europa! 44% analfabeţi funcţional, iar la Matematică doar 38% au luat peste 5 la Evaluarea Naţională! Urmează pandemia şi trei semestre de şcoală pierdute. După cum recunoştea şi ministrul Cîmpeanu, învăţământul online a adus elevilor pierderi irecuperabile. După trei semestre de şcoală pierdute se produce un adevărat miracol!. La învăţământul online, o treime din elevi nu a participat, din lipsa dotărilor necesare. Ale lor sau ale şcolilor. Dintre cei care au participat, o altă treime n-a înţeles mare lucru din predarea online, mai ales că a lipsit evaluarea, etapă absolut necesară”, a declarat expertul în educație Ştefan Vlaston pentru adevărul.ro.

Despre cum s-a ajuns la aceste rezultate mai mult decât îmbucurătoare, acesta are o explicație plauzibilă. Supravegherea a fost făcută de profesorii din școlile respective, iar sistemul audio-video nu a funcționat în multe școli, iar acolo unde a funcționat nu s-a uitat nimeni pe monitoare.

”Aparatura de supraveghere audio-video mai degrabă nu a funcţionat, sau nu se uită nimeni pe ea. Subiectele tip grilă, în proporţie de 2/3, permiteau elevilor să ia nota 7, cu punctul din oficiu. În loc să se transmită elevilor pagini întregi cu rezolvări de probleme, li s-au transmis, în multe locuri, cele 12 litere „câştigătoare” de nota 7. Ce poate fi mai simplu?”, mai spune expertul. Elevii și autoritățile vor da însă piept cu realitate în vară, când situația se va schimba, iar sistemul audio-video va funcționa în toate școlile.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...