Eugen Tomac anunță sancțiuni fără precedent pentru Rusia: „În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2”

Gabriela del Pupo 22.02.2022, 10:48
Eugen Tomac anunță sancțiuni fără precedent pentru Rusia: „În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2”

Eurodeputatul Eugen Tomac, președintele PMP, anunță că vor fi luate măsuri fără precedent în urma acțiunilor Federației Ruse. Încă înainte de recunoașterea celor două regiuni separatiste din estul Ucrainei, președinta Comisiei Europene a declarat că este mandatată din partea statelor membre să pregătească o serie de sancțiuni „fără precedent”.

„În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2”

Una dintre cele mai mari investiții va fi stopată, spune eurodeputatul Eugen Tomac. Nord Stream 2 este în acest moment principalul obiect de presiune pe care țările occidentale le poate exercita pentru ca Rusia să renunțe la acțiunile sale de la granița cu Ucraina.

„Rusia știa și a fost anunțată că vor fi luate o serie de măsuri fără precedent împotriva unor entități ale statului rus, împotriva Federației Ruse și, atenție, împotriva unor cetățeni ruși care desfășoară diferite activități în state membre NATO. Chiar în urmă cu două săptămâni am participat la o ședință de lucru cu președinta Comisiei Europene și ne-a anunțat cu acel prilej că a fost mandatată de către statele membre să pregătească lista de sancțiuni, și ne-a și anunțat că ceea ce a pregătit Uniunea Europeană înseamnă în mod real sancțiuni fără precedent. În acest moment se poate spune cât se poate de limpede adio gazoductului Nord Stream 2” a declarat Eugen Tomac pentru B1TV.

Cine este Ursula von der Leyen, femeia care ar putea conduce Comisia Europeană

„Nu putem ști niciodată ce ambiții poate avea Federația Rusă”

Din păcate însă o astfel de criză nu a fost anticipată și multe dintre țările membre UE sunt dependente energetic de Rusia. Eurodeputatul spune că în perioada următoare trebuie luate măsuri pentru ca aceste țări să își asigure independența din punct de vedere al resurselor și pentru a împiedica folosirea acestor relații economice pentru dezvoltarea capabilităților militare ale Rusiei, așa cum s-a întâmplat până acum.

„În mod clar, toate aceste mutări pe care le-a făcut Kremlinul în aceste zile obligă Uniunea Europeană, pe de o parte, să aplice o serie de sancțiuni și, doi, să regândim toată politica noastră energetică, să nu mai depindem de Federația Rusă. Pentru că, plecând de la premisa că Rusia se poate democratiza, Uniunea Europeană, statele membre s-au alimentat cu resurse din Federația Rusă, resurse pe care, în loc să le folosească pentru a-și dezvolta țara, le-a folosit pentru înarmare și iată că astăzi avem 200.000 de militari ruși pregătiți oricând să înceapă o ofensivă spre vest. Deocamdată, ținta este Ucraina, dar nu putem ști niciodată ce ambiții poate avea Federația Rusă”, a adăugat Eugen Tomac.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...