Escrocheria prin care un român a făcut rost de bani în mijlocul autostrăzii. Cum l-a păcălit pe un german aflat în trecere

Stan Filon 19.10.2022, 15:02
Escrocheria prin care un român a făcut rost de bani în mijlocul autostrăzii. Cum l-a păcălit pe un german aflat în trecere

Un cetățean german a fost escrocat pe o autostradă chiar din Germania de un cetățean ce pare a fi român. Escrocul a folosit o metodă foarte ingenioasă pentru a face rost rapid de bani. Chiar și polițiștii au rămas surprinși de inventivitatea infractorului.

Escrocheria prin care un român a făcut rost de bani în mijlocul autostrăzii

Un cetățean german a rămas fără o sumă importantă de bani, după ce s-a decis să oprească pe o autostradă pentru a ajuta un șofer rămas în pană. Escrocul a fost cel care l-a abordat pe cetățeanul german. I-a făcut cu mâna, iar omul de bună credință a tras pe dreapta pentru a vedea cum îl poate ajuta pe acesta.

Ei bine, șoferul rămas în pană i-a spus că a rămas fără motorină, chiar pe autostradă, însă nu are la el decât lei românești. Totul a avut loc pe autostrada B299, lângă localitatea Pressath. Neamțul a fost de acord să-i ofere escrocului suma de 540 de euro, în schimbul a 2500 de lei.

Escrocheria prin care un roman a facut rost de bani in mijlocul autostrazii
Escrocheria prin care un roman a facut rost de bani in mijlocul autostrazii

Neamțul a mers direct la poliție

A intrat la bănuieli mai târziu, după ce îi dăduse banii omului respectiv, așa că s-a dus direct la poliție, unde a spus tot ce s-a întâmplat. Ei bine, oamenii legii au constatat că cetățeanul german tocmai ce fusese escrocat. Primise pentru cei 450 de euro 2500 de lei scoși de mult timp din uz. Bancnotele erau unele vechi, care nu mai sunt folosite de ani buni, așa că banii nu aveau nicio valoare.

Polițiștii au păstrat bancnotele respective, pentru prelevarea de amprente și pentru descoperirea făptașului. În urma acestui incident neplăcut, Poliția din Eschenbach au lansat cu această ocazie și un avertisment pentru toții șoferii, să nu se lase înșelați de cei care se prefac că au nevoie de ajutor și oferă valută străină, în schimbul unor sume în euro.

„La detectarea unor astfel de situații, este indicat să anunțați imediat poliția cu privire la numărul de înmatriculare și locația vehiculului, efectuând un apel de urgență”, au avertizat polițiștii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...