Emma Răducanu e noua campioană de la US Open 2021. Ce premieră a bifat sportiva

12 09. 2021, 09:58

Emma Răducanu este noua campioană de  la US Open 2021. Câștigând turneul de la New York, sportiva britanică cu tată român a bifat o premieră. Aceasta este prima jucătoare care vine din calificări la Flushing Meadows și câștigă întregul turneu.

Emma Răducanu, câștigătoarea US Open 2021, vine de câteva ori pe an în România la bunica din partea tatălui. Ce îi place sportivei în țara noastră

Jucătoarea de tenis Emma Răducanu a câștigat turneul US Open 2021, bifând astfel un record, fiind prima jucătoare care ajunge la turneu din calificări la Flushing Meadows și ajunge numărul unu al competiției.

Astfel, Emma Răducanu a scris istorie la US Open. În plus, Emma Răducanu nu a pierdut nici măcar un set la ultimul Grand Slam al anului.

Emma Raducanu a ajuns pe locul 23 WTA

Nu a ajuns nici la tie-break în vreun set

De altfel, aceasta nu a ajuns nici măcar la tie-break în vreunul dintre seturi. Astfel, eforturile sportivei au fost încoronate în finală cu o victorie în două seturi contra sportivei Leylei Fernandez, cu 6-4, 6-3.

Câștigarea US open 2021 înseamnă pentru Emma Răducanu că pleacă acasă cu 2,5 milioane de dolari și ajunge de pe locul 150 WTA, pe locul 23 WTA, un salt incredibil în clasament, putând fi considerat un moment istoric.

Finala s-a disputat între două sportive necunoscute

Finala US Open 2021 a fost una mai puțin obișnuită, având loc între două sportive foarte tinere care nu sunt în fruntea clasamentului mondial și care, până acum câteva luni, erau necunoscute.

Ajunsă în turneu de pe locul 150 WTA, abia cunoscută marelui public, acum britanica Emma Răducanu   este felicitată chiar de Regina Elisabeta a II-a.

Emma Răducanu scrie istorie în Marea Britanie

De asemenea, Emma Răducanu este prima britanică care câștigă un titlu de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon, și prima, după mai bine de 50 de ani, care își adjudecă titlul la US Open, tot după sportiva Virginia Wade, în anul 1968.

Emma Răducanu este născută în Toronto, Canada, tatăl ei este din România, iar mama din China. Astfel, pe când Emma avea doar 2 ani, întreaga familie s-a mutat în Marea Britanie.

Emma Răducanu, româncă din partea tatălui

De curând, sportiva a declarat presei din Marea Britanie că vine de câteva ori pe an în România, la bunica ei, și că îi place foarte mult mâncarea românească.

”Singurul lucru despre care putem spune că este românesc, fără niciun fel de ezitare, este numele Răducanu. În rest, n-are sens să facem asocieri, s-o considerăm de-a noastră. Este crescută în alte țări, nu este de-a noastră. Faptul că tatăl este român este o chestiune genetică, nu putem spune că este de-a noastră. Dar putem, sigur, s-o iubim! Nu ne împiedică nimeni”, crede comentatorul de tenis Cristian Tudor Popescu.