Emma Răducanu a devenit imaginea unui brand uriaș din domeniul auto. Ce avere are jucătoarea cu origini românești

22 03. 2022, 10:11

Emma Răducanu este considerată de specialiști și jurnaliști un viitor star al tenisului mondial. Și reprezentanții marilor firme sunt convinși că aceste laude nu sunt deșarte, așa că s-au grăbit să-i ofere contracte pe bani mulți. Jucătoarea cu origini românești a devenit, acum două zile, imaginea gigantului auto Porsche, iar jurnaliștii britanici au calculat că doar din contractele de imagine va câștiga 18 milioane de dolari în următorii ani.

Emma Răducanu, imaginea mărcii Porsche

Emma Răducanu a câștigat la doar 19 ani primul turneu de Grand Slam, așa că mai multe branduri i-au oferit contracte de imagine pe bani mulți. Jucătoarea britanică a semnat cu Evian, British Airways, Dior și Vodafone, iar de puțină vreme a început să conducă o mașină Porsche, după ce a devenit imaginea acestui brand.

„Porsche este una dintre mărcile pe care le-am iubit întotdeauna, încă din copilărie. Unul dintre primii mei antrenori de tenis conducea un 911. Ori de câte ori veneam la antrenament dimineața, îi vedeam mașina, o admiram și visam să stau într-o zi în propriul meu Porsche.

Este foarte important pentru mine să lucrez cu parteneri și mărci de care mă simt cu adevărat pasionată și cu care mă identific. Acest parteneriat cu Porsche este incredibil și, evident, sunt foarte încântată să văd ce fel de lucruri interesante putem face pe viitor”, a scris câștigătoarea de la US Open, pe contul său de Instagram.

Emma Răducanu, avere fabuloasă din contracte de publicitate

Emma Răducanu a câștigat din tenis 3.021.929 de dolari americani. Marea parte din ei, mai bine de două milioane de dolari, i-au intrat în cont după succesul de anul trecut de la US Open. Sportiva stă foarte bine când vorbim despre banii din drepturile de imagine și contracte de sponsorizare. Averea ei este de 5,4 milioane de dolari și se va spori substanțial în câțiva ani pentru că a semnat cu diferite firme contracte de aproape 18 milioane de dolari.

Emma Răducanu se află pe locul 13 în clasamentul jucătoarelor profesioniste și participă la turneul WTA 1000 de la Miami. Este calificată direct în turul doi, iar dacă merge mai departe ar putea să o înfrunte, pentru prima oară, pe Simona Halep, idolul ei din copilărie.