EXCLUSIV

Elena Merișoreanu, din nou pe masa de operații: „Nu se pune problema să scap altfel. Recuperarea durează cel puțin 3 luni. Umbli cu cadrul” EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 09.11.2022, 17:50

Îndrăgita cântăreață de muzică populară, Elena Merișoreanu va ajunge din nou pe mâna medicilor. Aceasta a dezvăluit în exclusivitate pentru impact.ro faptul că nu mai poate amâna intervenția chirurgicală la picior, din cauza durerilor foarte mari. Artista se va opera la Spitalul de Ortopedie, la același medic la care a apelat și pentru intervenția la celălalt picior.

Elena Merișoreanu, despre o operație necesară

Elena Merișoreanu primește și la 73 de ani oferte la fel de multe ca-n tinerețe. Unele nu le poate refuza și date fiind prieteniile pe care le are și dorința acesteia de a face invitatul să se simtă bine. Artista a devenit însă cât se poate de selectivă și nu mai acceptă să cânte decât în anumite zone și locații.

Dar chiar și așa, îndrăgita cântăreață de muzică populară nu și-a putut face timp să aibă grijă și de sănătatea sa. Din acest motiv, aceasta e nevoită să se opereze cât mai repede la picior, întrucât durerile au devenit din ce în ce mai mari.

„Am o vârstă, mă doare piciorul, trebuie neapărat să mă operez. Nu am făcut-o încă tot din cauza evenimentelor.  Nu se pune problema să scap altfel. Statul în picioare o viață întreagă și-a pus amprenta. Eu urc de la 16 ani în pantofi cu tocuri pe scenă.

Nu trăim numai în zâmbete. Am amânat cam mult operația, acum nu am încotro. Operația nu e grea, dar recuperarea da și durează cel puțin trei luni. Nu trebuie să pui piciorul jos, ci să umbli cu un cadru.  O voi face tot la Spitalul de Ortopedie Foișor, la același medic.

A mers o cunoștință de-a mea în State și a costat-o să-i pună proteză și pentru recuperare 30.000 de euro. Dl profesor nu a vrut să-mi ia niciun ban, la operația de la celălat picior, de acum câțiva ani. De la acea intervenție, nu mai simt nicio durere. Totul e foarte bine”, a declarat artista pentru impact.ro.

Elena Merișoreanu
Elena Merișoreanu

Operată la glandă și de pietre la fiere

Pe lângă operația de la piciorul drept, Elena Merișoreanu a fost supusă, de-a lungul vieții, și la alte intervenții chirugicale, cum ar fi cea cu glanda, dar și pentru îndepărtarea pietrelor de la fiere.

„Mi-a zis doctorul că mi-a scos pietre (n.r. de la fiere) să fac o fundație la casă. Aproape de un an mă tratau doctorii de stomac, pentru că aveam niște dureri insuportabile. Și am luat tot felul de medicamente, dar nu-mi trecea. Acum vreo zece zile parcă mă apucase foamea și nu prea vreau să mai mănânc după 18:00, așa că am zis să-mi pun niște cereale cu lapte.

Am dat și mațele afară din mine. A doua zi nu am mai stat, m-am dus la o doamnă doctor și i-am zis că nu mai pot. Mi-a spus că în câteva ore trebuie să mă operez, că fierea e plină, că pocnește în mine și nu mă mai pot salva”, povestea artista la un post tv.

Recunoaște că apelează la estetician

Altfel, artista nu ne-a ascuns faptul că apelează și la medicul estetician, din când în când. „Nu le înțeleg pe fetele astea care spun că nu fac asta, când totul e evident”, a adăugat aceasta.

Recent, ea și-a făcut un lifting facial și mărturisește că atunci când e cazul apelează la metode non-invazive, la injecții cu acid hialuronic și botox la colțurile gurii și la frunte.

Citește și: Elena Merișoreanu, decizie surpriză la 75 de ani. A recunoscut, fără rușine

Urmăriți Impact.ro și pe