Dacă Elena Ceaușescu ar fi fost bărbat și ar fi fost numărul 1 în stat, e foarte posibil ca românii de atunci să fi trăit mult mai rău. Chiar dacă a fost numărul 2 în țară, tot avea mai multă putere de decizie decât ar fi trebuit. Și toate deciziile erau luate cu răutate, după cum spun apropiații fostei familii prezidențiale. Ea era un tiran chiar și în propria familie.
Singurul motiv pentru care Elena a lui Briceag n-a ajuns să taie și să spânzure în stânga și-n dreapta, a fost chiar propria ei simplitate. Trăia după vechile obiceiuri și concepții și considera că nu era bine să ia decizii peste cuvântul bărbatului său. Chiar și așa, a făcut destule, fără ca Nicolae Ceaușescu să știe. Sau știa, dar se făcea că n-avea habar, ca să nu aibă parte de certuri.
Mirela Petcu și arhitectul Camil Roguski povestesc în cartea Ceaușescu: adevăruri din umbră, câteva detalii mai puțin știute din intimitatea familiei care se afla în fruntea statului român comunist. În acest articol, ne concentrăm pe răutatea Elenei Ceaușescu, așa cum este ea descrisă de autori, mai exact de către arhitect, care i-a cunoscut personal și știa o mulțime de secrete din sânul familiei prezidențiale.
Într-atât de mult și-a iubit Lenuța originile, încât nici nu s-a mai întors la ele, măcar de dor. După cum zic apropiații, Ceaușeasca nu era deloc genul de persoană care să se atașeze emoțional de cineva și, cu atât mai puțin, față de rudele lui Nicolae Ceaușescu. Era atât de răutăcioasă, încât frații lui nici nu aveau voie să vină în casa ei neinvitați:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Frații lui nu aveau dreptul să vină la ea acasă decât atunci când erau chemați. Nici pe nora ei, pe nevasta lui Valentin, nu o primea. Venea cu copilul până la ușă, securistul îi lua copilul și i-l ducea îndărăt.”
Cel mai aprig se purta, însă, cu socrul ei, Andruță Ceaușescu:
„Acela era un bătrân simplu de tot, credincios, pâinea lui Dumnezeu. M-am întâlnit odată cu el și mi-a zis: «Băi, ce noroc am avut eu cu băiatul ăsta, că eram niște amărășteni!» El, săracul, obișnuit ca la țară, se mai ducea, când venea la București, la câte o cârciumă și lua câte o țuică. Se întâlnea cu alți bătrâni și ăștia îi ziceau: «Spune-i lui fiu-tu să ne dea butelii». Ce se cerea pe vremea aia. El venea și-i spunea lui Ceaușescu: «M-am întâlnit cu Vasilică, cu Costică. De ce nu le dai, mă, butelii?» Cucoana s-a cam supărat că ia legătura cu cine nu trebuie… A dat ordin să se dărâme cârciuma și în locul ei s-a făcut magazinul alimentar de lângă Televiziune. Acolo era cârciuma unde se ducea tatăl lui Ceaușescu.”
Elena lui Briceag avea o fire foarte anostă și profita din plin de poziția sa privilegiată, așa că își permitea orice cu oricine. În plus, cu românii de rând, Camil Roguski spune că Elena vorbea foarte urât, birjărește. Dar nu cred că era o atitudine pe care și-o lua ca urmare a faptului că se simțea mai presus de oricine, ci pur și simplu acesta era gradul să inteligență și de cunoaștere a formelor de exprimare.
„Odată, a trebuit să-l ducem pe bătrân la Scornicești. Întâmplarea a făcut să-l ducă chiar șoferul meu de serviciu. Șoferul se numea Popescu. Și ducându-l, bătrânul îi spunea: «Popescule, oprește, te rog, la cârciuma asta să beau un țoi, că m-a căutat scorpia peste tot. Și am ascuns și eu 25 de lei la betelie». Vedeți? Omul rău”, povestește arhitectul, conform Historia.