El o mai poate salva pe Dinamo! Un fost internațional are răspunsul pentru problemele „câinilor roșii”

Marian Cărăvan 03.11.2020, 18:11
El o mai poate salva pe Dinamo! Un fost internațional are răspunsul pentru problemele „câinilor roșii”

Dinamo traversează o perioadă cruntă. Cu o singură victorie în noul sezon, „câinii” sunt în zona retrogradării. În plus, se pare că întârzie și banii pe care investitorii spanioli i-au promis când au preluat clubul. Un fost internațional, component al echipei din Ștefan cel Mare, vine însă cu soluția salvatoare.

Cine o poate salva pe Dinamo? Dănuț Lupu a oferit răspunsul

Fostul internațional Dănuț Lupu a fost sceptic încă de la preluarea clubului de către investitorii spanioli. După ce au apărut informații că infuzia de capital promisă de Pablo Cortacero întârzie să apară, Dănuț Lupu a venit cu o declarație surprinzătoare. Fostul jucător al „câinilor”a și nominalizat persoana care ar putea să o mai salveze acum pe Dinamo.

„Eu îi voi critica, dar în sufletul meu o să mă rog să aducă banii ăia pe care i-au promis. Cu părere de rău, n-o să aducă niciun ban. Dacă aduceai, aduceai de când ai făcut acea conferință de presă. Eu nu înțeleg, a adus atâția străini… și pe ce bani?! Nu cred că vor reuși.

Bălănescu și suporterii au ținut echipa în ultimul an, nicidecum Negoiță sau alții.

În situația în care era acum, nu cred că va salva nici Negoiță.

Eu, după acea sesizare făcută de domnul Badea și domnul Bacria la FRF, sper ca domnul Badea să facă ceva. E singurul care poate să facă ceva. Dacă vor reuși să scape de străini, dar s-ar putea să nu plece. Și eu aș sta pe 30.000. Conducătorii pleacă, dar ce faci cu jucătorii? Au contract 1-2 ani, nu poți să-i dai afară. Doar un nebun ar arunca acum 10 milioane la Dinamo”, a declarat Dănuț Lupu, într-o emisiune la Digi Sport.

Situatie complicata la Dinamo in 2020
Situatie complicata la Dinamo in 2020

Florin Prunea este și el vehement: „Va fi implozie când nu-și vor primi banii!”

Fostul internațional și jucător la Dinamo, Florin Prunea, trage și el un semnal de alarmă în privința situației dramatice prin care trece clubul din Ștefan cel Mare.

„De ce angajații clubului se încălzesc cu aeroterme, de ce jucătorii nu au căldură în vestiar, de ce nu sunt plătiți de cateva luni, asta să vină să spună!

Când jucătorii străini nu-și vor primi banii atunci va fi implozie! Pentru mine Contra a fost garantul. Dar dacă el spune că l-a cunoscut pe Cortacero la București… atunci sunt probleme!

Cosmin a semnat un contract de muncă, ca și jucătorii. Problema e ce se întâmplă dacă nu se plătesc aceste contracte. Dinamo are fond de salarii de 400.000 de euro, buget de titlu, și la copii și juniori au 6 mingi la antrenamente!”, a declarat Florin Prunea.

Urmăriți Impact.ro și pe