Editorial. Eternamente en nuestros corazones, Diego!

Dan Mlădinoiu / 26.11.2020, 13:49
Editorial. Eternamente en nuestros corazones, Diego!

După Johan Cruyff, la numai patru ani distanță, a mai plecat un titan al clubului exclusivist destinat doar diamantelor minuțios șlefuite ale fotbalului. Maradona, notat cu 10, ca și perla neagră cariocas, Pele, cel cu care a împărțit titlul de Jucătorul Secolului XX decernat de FIFA, a fost pentru milioane de suporteri o piesă de vitrină, un om de duminică în sensul biblic.

Eternamente en nuestros corazones, Diego!

Pibe d’Oro a făcut parte din acea distinsă minoritate dată de divinitate omenirii pentru a aduce soare în sufletele componenților ei. Indiferent unde se produc. Pe scene, în arenele sportive sau pe banda de celuloid, deoarece ei au crescut cu fețele spre astru. Aceștia sunt proprietarii lor doar în copilărie. Atunci când ajung la zenit, devin un bun al umanității. Dețin acel atât de rar “vino, să te strâng în brațe”! Rolul lor este de a se dărui. Nu le mai aparțin lor înșile.

Diego era un jucător adulat de un număr imens de oameni. Acum, pe obrajii lor curg picături sărate ca sălbaticul Atlantic ce udă țărmurile argentiniene ori pe malul nordic al Golfului Napoli. Acolo unde gloria l-a lipit de memorie precum marca de scrisoare. Statura sa de 1,65m s-a dovedit uriașă.

Măiastru strateg, tehnician desăvârșit, genial pe patrulaterul gazonat, vizionar, fin dribleur, căpitanul Albicelestes era un fotbalist total în care sălășuia o personalitate sangvină latentă, ca magma Vezuviului megieș Campaniei. Mai mereu imprevizibil, un “nebun” frumos, cu imaginație, un revelat. Sunt particularitățile distincte comparativ cu disciplina, forța și atitudinea rigidă ale anglo-saxonilor.

Pilda cea mai ilustrativă este acea scenetă fotbalistică din sfertul de finală a Cupei Mondiale din ’86, când Diego Maradona a devenit satirical killer pentru mai mult de jumătate din naționala Albionului (6), după o cursă de peste 60m începută cu Hoddle și finalizată în plasa unui și el driblat, Peter Shilton, rămas crucificat cu fruntea în iarbă. Un solo care a ridicat asistența într-un stand up instantaneu. Golul a fost declarat ulterior cel mai frumos al veacului trecut.

Arhicunoscutul “Vedi Napoli e poi muori” are nu doar nuanța comercial turistică. Mulțumită lui Diego, în scrinul scump al orașului se află două titluri de campioană – singurele – a lui SSC Napoli, Cupa Italiei și Cupa UEFA. El a surâs mereu în fața vieții, nu a mai reușit în ceasul ei suprem. A fost puternic împotriva altora, dar nu și împotriva lui. Viața e construită din controverse.

Boca Juniors, Barcelona, Napoli, Sevilla, selecționata alb-albastră cu soarele pe tricouri, de care vorbeam. Aceasta e chinta royală din palmaresul unui star unic și irepetabil, care i-a adus jackpotul: câștigarea trofeului mondial, ediția Mexic 1986. Culmea, de această dată pe fondul conflictului armat  Anglia- Argentina din Insulele Falkland.

Ca un corolar al firii sale surprinzătoare, Diego Maradona și-a construit în 2005 un autointerviu. Printre întrebările sui-generis a figurat una care îi cerea să spună ce și-ar dori să scrie pe piatra sa funerară. Răspunsul semnifica totul: “Gracias a la pelota” (n.red.- mulțumesc mingii).

Gică Popescu afirma despre el că a dat cel mai mult spectacol. Sunt convins că și Hagi subscrie, mai ales că i-a fost adversar la Mondialul din ’90. Fotbalul latin rămâne întotdeauna grădinița jucătorilor temperamentali, prieteni până la frăție cu balonul. Adesea pare legat de șireturile ghetelor care-l plimbă cu adresă.

Nu întâmplător Folha Seca (frunza care cade) îl are ca inventator pe legendarul brazilian Didi, în vreme ce Rabona este copyright Diego Maradona. Întorcându-mă la uriașa pierdere din grădina fotbalului rafinat, am folosit destul de mult perfectul compus al verbului “a fi”. Pentru a mă obișnui cu el, cu obida ce o degajă.

Așadar, ultimul stop al ilustrului argentinian nu a mai fost pe piept, ci în interiorul lui. Talentatul artist al stadioanelor a fost atacat în cariera lui de către nenumărați adversari. Cel din urmă i-a fost fatal, fiindcă l-a lovit cu crampoanele în inimă. Pentru intrarea criminală a primit cartonașul negru. Însă, nu mai contează și faptul e ireversibil.

Adio, prieten mondial!