E oficial. Dinamo a realizat al doilea transfer al verii. Un campion vine în Ștefan cel Mare

Marian Cărăvan 25.08.2020, 17:08
E oficial. Dinamo a realizat al doilea transfer al verii. Un campion vine în Ștefan cel Mare

Dinamo a realizat al doilea transfer al verii. Anunțul oficial a fost făcut în această după-amiază. Ceea ce Impact.ro anunțase deja, a fost confirmat de clubul din Ștefan cel Mare.

Un campion vine în Ștefan cel Mare. Dinamo a realizat al doilea transfer al verii

Dinamo a realizat al doilea transfer al verii. Noul director sportiv al „câinilor”, Rufo Collado, a declarat că mijlocașul polonez Janusz Gol, ultima oară la KS Cracovia, este noul jucător al echipei Dinamo București pentru următoarele două sezoane competiționale.

Fost internațional al Poloniei, cu opt selecții pentru prima reprezentivă, Janusz Gol (34 de ani) și-a început cariera la Polonia-Stal Swidnica și a mai evoluat pentru GKS Belchatow, Legia Varșovia, Amkar Perm și KS Cracovia. Are în palmares titlul de campion al Poloniei, cu Legia Varșovia (în 2013), câștigând de asemenea și de patru ori Cupa Poloniei – trei trofee cu Legia Varșovia (2011, 2012, 2013) și unul cu KS Cracovia, obținut luna trecută, scor 3-2 în finală cu Lechia.

În sezonul trecut, Janusz Gol a bifat 31 de meciuri pentru KS Cracovia, dintre care 26 în campionat, trei în Cupa Poloniei și două în Europa League. Un singur gol a marcat pentru echipa la care evoluează doi foști dinamoviști, Sergiu Hanca și Cornel Râpă.

Cum a ajuns Janusz Gol în vizorul „câinilor”

Mijlocașul polonez s-a aflat mai de mult în vizorul „câinilor”. Acesta ar fi ajuns pe lista de achiziții a lui Dinamo datorită fostului antrenor, Adrian Mihalcea. Pe vremea când era secundul lui Cosmin Contra la echipa națională, Mihalcea i-a urmărit pe Cornel Râpă şi pe Sergiu Hanca la un meci jucat pentru KS Cracovia, iar printre remarcații tehnicianului s-a aflat și Janusz Gol, fostul căpitan de echipă al polonezilor.

Acesta a semnat cu Dinamo, dar nu s-a aflat în lot pentru meciul cu AFC Hermannstadt, programat luni seara și încheiat la egalitate, 1-1. Polonezul a efectuat vizita medicală și testul pentru COVID-19.

„Sincer, eu nu i-am găsit niciun defect lui Janusz într-un an și jumătate. Este un fotbalist de echipă. Aleargă mult, se pune în slujba formației, nu e individualist. Tehnic, nu prea pierde mingea. Are viziune în joc și inteligență. Mijlocaș central, numerele 6 și 8”, a spus Sergiu Hanca, despre noua achiziție a dinamoviștilor.

325.000 de euro este cota de piață a lui Janusz Gol, care a semnat un angajament valabil pe două sezoane, deși inițial se vorbea despre un singur sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă un an.

18 partide și 3 goluri a adunat Janusz Gol în Europa League pentru Legia Varșovia și KS Cracovia.

Urmăriți Impact.ro și pe