E clar, îi prieşte fără Pro TV. Ce face Florin Călinescu de când lucrează la Prima

30 09. 2021, 13:40

Plecarea lui Florin Călinescu de la Pro TV i-a întristat pe mulți fani de-ai săi, dar și a celebrei emisiuni unde a jurizat ani la rând, respectiv Românii au talent. Tot răul, spre bine, am putea spune, deoarece Florin Călinescu este mult mai liniștit acum și are mai mult timp pentru el, chiar dacă s-a înhămat s-o ia ”de la zero”, la Prima TV.

Ce face Florin Călinescu de când lucrează la Prima TV

Așadar Florin Călinescu nu regretă deloc faptul că a plecat pentru a 3-a oară de la Pro TV. Celebrul om de televiziune are acum mai mult timp pentru el, chiar dacă a semnat recent cu Prima TV. Deși nu a renunțat la televiziune, se pare că ceva s-a schimbat în bine pentru celebrul actor.

Acesta petrece timp de calitate, în propria sa curte, iar asta se vede din fotografiile pe care le postează pe rețelele de socializare. Actorul a umplut Instagramul cu cățeii săi, cu care își petrece ziua prin gospodărie, profitând de vremea frumoasă de afară.

Ce face Florin Calinescu de cand lucreaza la Prima TV

A luat-o de la zero

Florin Călinescu nu regretă că a plecat de la Pro TV, chiar dacă recunoaște că nu exclude să se mai întoarcă, în viitor. Vrea însă să creeze, nu să joace un rol într-un format pe care l-au făcut alții, ci a preferat să o ia de zero, la televiziune Prima TV.

”Nu este ușor să pleci de 3 ori din casa ta, dar aceasta e situația. Am plecat eu de două ori când era bunul meu prieten, Adrian (n.r Adrian Sârbu) acolo și m-am întors o dată, de două ori, de trei ori.

Acum, nefiind obișnuit să lucrez în corporații, am luat această decizie, o să mai revin poate, din când în când, dar eu nu sunt omul care să zăbovesc prea mult în latența și în amintirea unor vremuri.

Pentru că mai sunt oameni care mă întreabă ce mai zic, ce mai fac, cum mai sunt, și mai aduc aminte de emisiunile alea de satiră, m-am gândit, pentru că niște buni prieteni s-au gândit și ei să ne încrucișăm destinele, să o iau de la zero, cum se zice.

Nu am nici o teamă, nicio frică, e mai curând genul meu să contruiesc decât să mă dau pe tobogane făcute de alții, cu trasee bine gândite de ei, pentru ei și pentru distracția unor inconștienți”, a transmis Florin Călinescu într-un live pe Facebook.