Dubla semnificație a unui fierbinte început de august

Ziua de 4 august, cel puțin din punct de vedere istoric, a fost una de importanță majoră pentru România. Atât ca amploare, impact, ca și desfășurare ulterioară a evenimentelor pe plan intern și internațional.

Dubla semnificație a unui fierbinte început de august

În primul rând, a fost semnat Tratatul de Alianță cu Antanta. Un acord secret între guvernele țării noastre și cele ale Angliei, Franței, Rusiei și Italiei, având ca obiect principal intrarea României în Primul Război Mondial. Se întâmpla în 1916. Acordul a fost semnat la București, în locuința lui Vintilă Brătianu, de către Ion I.C.Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri și reprezentanței diplomatice a Puterilor Centrale aflată în Capitală.

Principalele prevederi ale înțelegerii erau recunoșterea drepturilor României asupra teritoriilor locuite de cetățenii noștri de dincolo de Carpați, precum și dreptul de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți semnatari. Este de menționat că Transilvania, Crișana și Maramureș erau provincii guvernate de Ungaria, dar cu majoritate etnică română și cu minorități maghiare și germane.

Sub ocupație Austro-Ungară

De asemenea, Banatul deținut tot de Ungaria, cu o populație mixtă (maghiară, română, germană și sârbă), iar cea mai mare parte a Bucovinei, cu excepția teritoriului la nord de Prut, se afla sub ocupație Austro-Ungară, având o populație majoritar românească.

În schimb, România se obliga să declare război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni. Tratatul era însoțit de o convenție militară. În același timp, părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului actului solidar. Cele patru puteri menționate garantau integritatea teritorială a Regatului României – aflat atunci sub sceptrul lui Ferdinand I – pe toată întindrea frontierelor sale actuale.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Atacul asupra Austro-Ungariei avea să aibă loc în condițiile stipulate în Convenția militară. Pe lângă aceste aspecte, România se angaja totodată să înceteze, din momentul declarării războiului, toate relațiile economice și schimburile comerciale cu toți inamicii Aliaților. Franța, Marea Britanie, Italia și Rusia recunoșteau dreptul țării noastre de a anexa teritoriile Monarhiei austro-ungare prevăzute în articolul IV.

Condițiile cooperării militare

Convenția sublinia participarea României la acest război numai împotriva Imperiului Austro-Ungar, indicând condițiile cooperării militare și recunoscând independența organizatorică și de comandament a armatei. Antanta se declara oficial de acord cu conținutul și orientările stabilite în planul român de campanie și se angaja să le sprijine acțiunile, în principal prin declanșarea unei ofensive de proporții la Salonic, înainte cu opt zile de intrarea în lupta propriu-zisă.

Mai era prevăzută în Convenție obligația trupelor aliate de a furniza, contra cost, muniții și material de război, precum și trimiterea de misiuni militare de legătură cu Statul Major. Blocul Aliat avea să fie victorios în Primul Război Mondial, cu excepția Rusiei, care a ieșit din el odată cu începerea revoluției bolșevice.

Într-un alineat al punctului IV al Acordului, România se obliga să nu construiască fortificații opuse Belgradului și să-i despăgubească pe sârbii din Banat pentru proprietățile avute dacă emigrează din țară în termen de doi ani de la încheierea păcii. O altă prevedere era aceea ca România să atace Austro-Ungaria din sud, în vreme ce Rusia s-a angajat să înceapă o ofensivă pe frontul austriac în vederea sprijinirii avansului armatei române în Transilvania asupra oștilor austro-ungare.

Înfrângeri zdrobitoare asupra oastei române

După o serie de atacuri rapide și furibunde, însemnând victorii împotriva unor forțe inamice răzlețe și luate prin surprindere, în toamna lui 1916, mai multe înfrângeri zdrobitoare asupra oastei române au forțat autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând austro-ungarilor să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv Capitala.

Iarna aceluiași an și primăvara lui 1917 prefațau campania de succes de sub comanda generalilor Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze, cea care îl avea în frunte pe generalul Henri Berthelot. Armata fusese reorganizată și instruită pe baze moderne, adaptate cerințelor războiului. Așa s-a reușit în faza inițială înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a se trece la eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției din Imperiul Rus a dus la abandonarea planurilor. La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul  Austro- Ungar a fost desființat. Astfel a fost posibilă formarea României Mari prin unirea Banatului, Bucovinei și Transilvaniei cu restul ținuturilor.

Armata română intra în centrul Budapestei

Tot pe 4 august, în 1919, armata română intra în centrul Budapestei. Acesta s-a numit finalul operațiunilor militare care au adus României Transilvania. Ofensiva a fost cauzată de instaurarea în Ungaria a regimului bolșevic condus de către Bela Kun. În fapt, această capitală era un avanpost al Rusiei, ce urmărea extinderea comunismului în regiune. Foarte mulți agenți ai Cominternului (Internaționala a III-a Comunistă) încercau să preia puterea în Germania, Ungaria, Polonia și în România.

Operațiunile militare în Ungaria au fost aprobate de către consiliul de resort al Antantei și au dus la disoluția Republicii Sovietice a Sfaturilor, care a condus această țară vreme de aproape patru luni (133 de zile). După modelul bolșevic, Bela Kun organizase o Armată Roșie cu care trecuse Tisa în Transilvania. Însă, ungurul nu era unica problemă.

Cristian Racovski, șef bolșevic în Ucraina, plănuia lovituri asupra României dinspre Odesa și Bucovina, astfel încât să facă joncțiunea cu trupele maghiare chiar pe teritoriul românesc. Pregătită pentru contraofensivă, armata română a forțat de una singură râul Tisa, într-un ritm foarte rapid și a intrat în Budapesta. A însemnat în același timp căderea Republicii Sfaturilor.

Din punct de vedere românesc, a fost un ultim episod al războiului de eliberare, de fapt, victoria finală, în timp ce “pentru Ungaria s-a numit cea mai gravă umilință”, așa cum menționa istoricul maghiar, Gabor Egry. În privința celor doi lachei ai Moscovei bolșevice, (Kun și Racovski), ei au avut un sfârșit tragic. Așa cum obișnuia “zbirul de la Kremlin” (Iosif V. Stalin), un deceniu mai târziu,  i-a trimis pe lumea cealaltă.

Două zile de vară consemnate de istorie, cel puțin pentru români, cu încărcături istorice speciale. Ele rămân ca borne de referință ale începutului de secol trecut. Evenimente ce au determinat schimbări de substanță pe tabloul geopolitic al vremii. Catalogate ca atare de specialiști ai domeniului.