Drumul spre Marte, mai problematic decât pare: cum au devenit oamenii veriga slabă a călătoriei spre Planeta Roșie

Drumul spre Marte, mai problematic decât pare. Mulți dintre noi vom apuca, în cursul vieților noastre, să fim martorii unui alt moment epocal din istoria omenirii: primii oameni pe Marte. NASA preconizează că acest lucru se va întâmpla în jurul anului 2040. Dacă tehnologia se pare că ne va permite acest lucru, marea necunoscută de fapt, este comportamentul viitorilor astronauți-coloniști, după ajungerea lor pe Planeta Roșie.

Drumul spre Marte, mai problematic decât pare

Că omenirea țintește spre Marte nu mai este un lucru nou. Deja, reușita primei misiuni Artemis, încheiată pe 11 decembrie, odată cu întoarcerea pe Terra a capsulei Orion, a fost primul pas către revenirea pe Lună. Dar recucerirea satelitului natural al Pământului este doar o etapă din proiectata colonizare a Planetei Roșii.

Potrivit NASA acest lucru s-ar putea petrece în jurul anului 2040. Dar, odată cu această nouă fascinantă călătorie acolo unde niciun om n-a mai ajuns până acum, se ridică tot mai multe probleme legate de complicata și lunga aventură a viitorilor astronauți ce ar urma să fie primii pe Marte. Vorbim, totuși, de 380 de milioane de kilometri care, la nivelul actual al tehnologiei spațiale, ar putea fi parcurși în aproximativ 7 luni. Peste jumătate de an în care membrii echipajului ar fi „pe cont propriu” în necunoscutul ce li se va deschide în față.

De data asta, cercetătorii și-au pus întrebarea dacă echipa de astronauți va lucra în echipă, va ține legătura cu Centrul de Control al Misiunii (MCC) sau vor ajunge la un soi de anarhie, tăind chiar comunicarea cu superiorilor lor și formând o colonie autonomă. Și asta înainte de a cheltui miliarde pe o misiune reală. De aceea au plasat un grup într-o simulare de colonizare a planetei Marte.

Cum au devenit oamenii veriga slabă a călătoriei spre Planeta Roșie

Pe de altă parte, proiectul SIRIUS (Scientific International Research In Unique terrestrial Station) este un efort internațional de a înțelege psihologia astronauților în timpul unui zbor spațial așa de lung. Rezultatele au fost publicate în Frontiers in Physiology (Frontiere în Psihologie) și au cuprins datele adunate în timpul a două experimente de izolare într-un mediu extraterestru, unul de 17, altul de 120 de zile, desfășurate în 2017, respectiv 2019.

Concluziile au conformat temerile cercetătorilor: întârzierea în comunicarea cu Centrul de Control din cauza distanței, combinată cu perioada mare petrecută departe de Pământ i-au făcut pe astronauții participanți la simulări să fie tot mai detașați, de indiferenți față de scopul misiunii și legătura cu Centrul de Control, devenind, în schimb, tot mai autonomi în luarea deciziilor.

Simularea zborului și traiului pe Marte a fost făcută cu participarea unor echipaje mixte, de femei și bărbați, în două locații diferite. Scopul a fost aflarea felului în care participanții comunică cu Centrul de Control și cât de bine colaborează pentru succesul dezvoltării unei colonii umane pe Marte. Voluntarii au fost ținuți împreună, într-o completă izolare față de exterior, cu un minim de rații de hrană. Analiza experimentului a dus și la concluzii bune, dar și la unele mai puțin optimiste.

Echipajele supuse simulării au înregistrat o creștere a comunicării cu Centrul de Control la jumătatea perioadei de izolare, cea care implică aterizarea pe Marte, dar, ulterior, au început să se detașeze de legătura cu Pământul, reducând și volumul comunicațiilor cu MCC. Au devenit tot mai autonomi pe măsură ce s-au adaptat misiunii lor.

Astronauții tind să devină tot mai autonomi față de Centrul de Control

Pozitiv este faptul că membrii echipei au fost în stare să rezolve probleme pe cont propriu, dovedind că pot supraviețui și fără „ghidajul” oferit de Centrul de Control.

„Partea negativă este că Centrul de Control al Misiunii a pierdut posibilitatea de a înțelege nevoile și problemele echipajului, ceea ce duce la împiedicarea oferirii suportului pentru aceasta”, a declarat coautorul studiului, Dmitry Shved, membru al Institutului de Aviație din Moscova și al Academiei de Științe din Rusia, conform iflscience.com.

Au existat, de asemenea, și interacțiuni interesante între femeile și bărbații participanți la simulare. În cele anterioare, la început, astronauții de sex feminin au raportat probleme către Centrul de Control mai des, iar stilul comunicării lor a fost mai emotiv.

Bărbații, în schimb, au stat mult mai puțin în legătură cu MCC. Totuși, la finalul simulărilor, atât femeile cât și bărbații se adaptaseră la stilul celorlalți de comunicare și au avut un nivel similar de emoții și de comunicare cu controlorii misiunii.

Evident datele obținute pe cei 12 participanți la simulări nu pot duce la concluzii universal valabile, dată fiind variația umană individuală, așa că noi studii sunt în pregătire pe această temă.