Drama pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Un preot a povestit cum pacienții îi cer ajutorul cu disperare de pe patul de spital

Drama pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Un preot a povestit cum pacienții îi cer ajutorul cu disperare de pe patul de spital

Preotul Ioan Olăeru a reușit să convingă un bărbat ce se afla pe patul de moarte la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași să se spovedească pentru prima dată. Se pare că mai mulți pacienți care sunt în stare extremă și se așteaptă din clipă în clipă să moară, astfel că nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să ceară ajutorul preotului.

Drama pacienților de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași

Astfel că preotul Ioan Olăeru a povestit cum pacienții aflați pe patul de moarte cer ajutorul lui Dumnezeu, nemaiavând altă speranță de care să se agațe. În plus, până și cei care nu au avut o relație strânsă cu Dumnezeu au ajuns să ceară acum ajutorul preotului, la fel cum a făcut și un bărbat care nu s-a spovedit niciodată. Acesta a dorit să se spovedească, iar la câteva zile a decedat, deoarece a avut o formă gravă a bolii, fiind internat în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

Mulți pacienți văd în spovedanie și împărtășanie un ajutor, așa cer ei ajutor Lui Dumnezeu să se vindece sau să moară împăcați. Au fost cazuri în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din Iași, destul de grave, dar pacienții erau conștienți și m-au refuzat, spunând că nu o să moară, iar în jumătate de oră au murit. Am avut parte și de câteva cazuri mai deosebite, oricum, fiecare pacient în parte are o poveste unică. Am întâlnit un bărbat trecut de 40 de ani care nu s-a spovedit niciodată în viața lui și nici nu avea o legătură strânsă cu biserica.

Acesta era internat în stare gravă în secția ATI, familia îmi povestise că el nu mergea la biserică și că sigur nu o să vrea să se spovedească, însă după ce am trecut pe la toți pacienții și am ajuns la el și l-am întrebat dacă ar vrea să se spovedească, fără prea multe explicații, nu a stat pe gânduri și a acceptat. L-am simțit mai liniștit și se vedea că sufletul lui era curat și împăcat. Mi-a spus și el că nu s-a spovedit niciodată. La scurt timp după spovedanie s-a stins din viață, a spus Ioan Olăeru, preotul misionar al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, potrivit BZI.

Drama pacientilor de la Spitalul de Boli Infectioase din Iasi
Spital Iasi

Cu toate acestea, nu toți bolnavii vor să se spovedească în momentul în care se află în stare critică. Este și cazul unui bărbat care se afla internat în secția ATI alături de fiica lui, ambii fiind infectați. Femeia a decis să-și elibereze sufletul, însă tatăl ei a refuzat cu desăvârșire și în doar două zile a fost răpus de boală.

A fost și o familie, fiică și tată, internați în spital, ambii infectați. Ambii prezentau forme grave ale infecției COVID-19 și mergând prin spital, prima dată am ajuns la ea și a fost foarte încântată să se spovedească, însă m-a sfătuit să nu merg la tatăl ei, ca să nu îl sperii. Mi-a trasmis că dacă îi voi propune și lui să se spovedească, o să se sperie și o să creadă că va muri.

Când am ajuns la el în salon, am zis totuși să încerc și l-am întrebat, dar m-a refuzat și i-am respectat decizia. După doar două zile de la discuția pe care am avut-o cu el, am auzit că a decedat, a mai spus Ioan Olăeru.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...