Dragoș Bucur, impresionat până la lacrimi la Românii au talent. A apăsat direct Golden Buzz

15 04. 2022, 23:58

Actorul Dragoș Bucur se regăsește în juriul Românii au talent pentru prima oară, astfel că în acest sezon se află în fața provocării de a oferi un Golden Buzz momentului care îl cucerește. Impresionat până la lacrimi, Dragoș Bucur a cedat în această seară și a apăsat celebrul buton. Momentul de pe scena Românii au talent și povestea de viață a concurentei, o tânără de numai 15 ani, l-a lăsat fără cuvinte.

Dragoș Bucur, cucerit de un moment de la Românii au talent. Nu a ezitat să apese direct butonul Golden Buzz

Ediția din 15 aprilie 2022 a emisiunii Românii au talent a fost una plină de momente spectaculoase, pe care jurații și publicul le-au urmărit cu sufletul la gură. Însă evoluția care i-a impresionat până la lacrimi pe toți a aparținut momentului încununat de Dragoș Bucur cu un Golden Buzz. Juratul nu a mai rezistat și l-a apăsat direct.

Totul a pornit de la povestea emoționantă de viață a Alexandrei Croitoru, o tânără de 15 ani, care visează să devină într-o zi cântăreață. Cântă de la șapte ani și recunoaște că a venit la Românii au talent pentru a trece în etapa următoare. Însă concurenta ascunde și o poveste incredibilă de viață, care începe de la o vârstă fragedă.

„Mama mea biologică a murit când aveam eu 6-7 luni, avea tumoră pe creier, mai am 16 frați și surori eu sunt al 17-lea copil. Tot ce știu e că tatăl meu biologic m-a abandonat în spital. Nu a vrut să știe nimic de mine, nici măcar nu este trecut în certificatul de naștere.

Aproape de 11 luni am fost adoptată, pe părinții adoptivi îi consider părinții mei deoarece m-au crescut, m-au hrănit, m-au trimis la școală și știu că mereu mă pot baza pe ei. Sunt fericită că am o familie, dar sunt și nefericită că nu știu de unde sunt și cine sunt”, a povestit Alexandra înainte să urce pe scenă.

Alexandra a impresionat cu vocea sa

Adolescenta urma să devină mamă

Deși este doar o copilă, Alexandra a venit pe scena de la Românii au talent deși era însărcinată. Chiar dacă mulți dintre cei din jur o critică pentru faptul că urmează să aducă pe lume o nouă viață, concurenta a recunoscut că bebelușul îi oferă forță și îi redă fericirea.

„În momentul de față urmează să fiu mamă, iar asta mi-a schimbat viața total. Mi-am dat seama că pentru acest copil eu sunt universul lui, iar fără el eu nu aș fi avut parte de fericire”, a spus Alexandra.

Momentul tinerei i-a lăsat pe toți muți de uimire

Alexandra Croitoru a reușit să susțină un moment fabulos pe scena de la Românii au talent. Tânăra de 15 ani i-a impresionat până la lacrimi pe jurați, care nu au mai contenit cu laudele la adresa evoluției sale. În timp ce Andra i-a lăudat talentul și dăruirea cu care a cântat, Andi și Bobonete au apreciat pasiunea cu care concurenta a cântat.

Andra: „Mi s-a părut că ai cântat din suflet și ai fost așa, pe refren, ca un strigăt, mi-a plăcut și mesajul și cum l-ai transmis.”

Andi: „E o bucurie să te ascultăm pe tine. Când pui pasiune în tot ceea ce faci, asta se vede, iar vocea se vede că o ai dintotdeauna.”

Mihai Bobonete: „Mi-e foarte greu să zic ceva, pentru că mi-ai atins o coardă sensibilă, m-a impresionat ceva peste așteptările mele, cred că vocea pe care am auzit-o în seara asta este de departe peste 100 de voci pe care le aud în fiecare zi la radio sau din muzica noastră românească”.

Dragoș Bucur a apăsat primul său Golden Buzz

Emoționat până la lacrimi, Dragoș Bucur nu a mai rezistat și, după momentul excepțional al Alexandrei, actorul a simțit să îi recompenseze talentul și dăruirea cu un Golden Buzz, primul pe care decide să îl apese în acest sezon de Românii au talent.

Alexandra a primit un loc în Semifinala Românii au Talent

„Eu cred că fiecare dintre noi ajungem acolo unde suntem ca rezultat al vieții pe care o ducem și a experiențelor prin care trecem. Faptul că ai fost adoptată îți aduce un bagaj emoțional puternic, vine cu niște traume și frustrări, iar prestația ta din seara asta vine cu această încărcătură.

Ești un copil extraordinar, o adolescentă care poate să răstoarne munții. Mi se pare că mi-ai transmis așa un mesaj, o iau personal și cred că trebuie să mergi până în capăt”, a spus Dragoș Bucur.

Actorul a rezonat cu adolescenta din fața sa, mai cu seamă că Dragoș Bucur și partenera sa, Dana Nălbaru, au și ei un copil adoptat.